Intră acum și în grupul de
Spectacolul caritabil de Crăciun organizat de elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului care se organizează în fiecare an a avut în acest an invitați speciali, iar banii colectați sunt donaţi unor familii cu venituri modeste, nu la un azil de bătrâni, potrvit organizatorilor.
Într-un comunicat de presă, profesor Luminiţa Cîmpan și profesor Raluca Dragomirescu, arată că în decembrie 2016, ca și în alți ani, a fost organizat spectacolul de caritate al Colegiului „Alexandru cel Bun”, prezentat de Lucian Faraon şi Narcisa Nechitoaia din IXA, alături de Ionuţ Gheorghiu din XIIA şi Andreea Jucan din XIF.
Programul acestui spectacol surprinde mereu prin varietatea genurilor de muzică abordate, prin stilurile diferite de dans şi prin interpretarea colindelor, iar publicul, cei care au considerat că prin vânzarea biletelor vor aduce un pic de căldură în câteva căsuţe foarte modeste, a fost mai numeros ca de obicei şi a susţinut cu aplauze prestaţia celor de pe scenă.
Debutul spectacolului caritabil a aparţinut în totalitate trupei „Potera” a Colegiului „Alexandru cel Bun”, pentru care fiecare apariţie pe scenă înseamnă aplauze şi apreciere reală. Într-un decor creat de elevii voluntari, în preajma unui brad încărcat de globuri şi beteală, elevii colegiului, actuali sau absolvenţi, cei care au dorit să facă parte din spectacol, pentru o cauză nobilă, au cântat la chitară şi voce (Mihai Guriţă – student), au interpretat piese celebre (Roxana Fierari) şi piese clasice (Petru Gavrilean şi Narcis Obreja), colinde (Roxana Oţet, Cristina Chichiriţă, Teodora Vieru). Au dansat: renii lui Moş Crăciun din XIG, grupul de dansatori din XIF, Lucian Faraon şi Andreea Bîrsan, Andrei Orhean şi Smărăndiţa Mureş, ansamblul de dansuri populare „Moştenitorii Bucovinei”, ansamblul de dansuri populare „Mănăstirenii”, din Mănăstirea Humorului, ansamblul elevilor de etnie polonă din Poiana Micului. Eleva Gabriela Cozma din IXB a interpretat un monolog care a testat simţul umorului în rândul celor prezenţi în sala Casei de Cultură iar elevi din clasele XIIF şi XID au destins şi ei atmosfera încărcată de emoţie cu o scenetă de sezon.
Afişul spectacolului anunţa prezenţa unui invitat special, Diana Căldăraru, nume consacrat care, ca de fiecare dată, cu pian şi voce, a reînviat spiritul Crăciunului, unul vesel, antrenant şi marcat de bucuria adolescenţei, se menționează în comunicat.
„Am putea spune că a mai existat un invitat special surpriză, este vorba despre Ansamblul „Opincuța”, de la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău (Republica Moldova), ansamblu laureat al numeroase festivaluri de folclor, naționale (din Republica Moldova și România), dar și internaționale: Bulgaria, Macedonia, Bielarus, Ucraina, Lituania, Polonia, Cehia, Olanda și Germania. Copii de vârste diferite, energici, au urat, au colindat şi au semănat publicul, în costume populare de care oricine ar fi mândru”, se adaugă în documentul citat.
Anul 2016 nu se putea încheia fără colinda elevilor din clasele a XII-a care, la cantina colegiului, au susţinut un spectacol de colinde, urătură, tradiţii specifice Sărbătorilor de Iarnă (urşi, capre, partie, mascaţi), coordonaţi de domnul profesor Adrian Olar, care de fiecare dată ne surprinde plăcut prin pregătirea serioasă a momentelor, şi profesorii diriginţi, care au îmbrăcat portul popular pentru a întregi tabloul unor momente unice în an.
Intră acum și în grupul de