Spectacolul „Happy end”, pe scena Teatrului Municipal “Matei Vișniec” Suceava


Intră acum și în grupul de

Pe scena Teatrului Municipal “Matei Vișniec” Suceava va avea loc miercuri, 25 ianuarie a.c., la ora 19:00, spectacolul “Happy end”, de Zsolt Pozsgai, scenografia- Silvana Bratu.

”Într-o comedie delicioasă, cu umor negru, inteligent, savuros, Raluca Aprodu și Tudor Istodor, ne spun, cu efervescență și talent, povestea unei tinere disperate să își găsească jumătatea, dar și a unui lung șir de bărbați care cad victime încercărilor ei.

Feminină, autentică, tonică, Raluca Aprodu aduce în prim plan perioada dificilă din viața femeii de 30 de ani, cu multe calități, dar complet lipsită de noroc.Actrița execută cu măiestrie trecerea de la femeia docilă, atentă la nevoile fiecărui bărbat care îi trece pragul, la cea disperată și ușor irațională, printr-o intepretare cu mult umor și naturalețe.

Tudor Istodor joacă 7 partituri distincte ca tonalitate și compoziție.Este, pe rând, fostul coleg de liceu căruia îi murise soția, contabilul care se panichează la orice replică a lui Liz, instalatorul prostuț și excesiv de jovial, vagabondul care mormăie niște sunete ciudate, tânărul emo care preferă moartea imediată în fața unui posibil sfârșit al lumii, poetul bolnav psihic, și cavalerul negru care-i propune femeii un altfel de Happy end.Tudor Istodor stârnește râsul și curiozitatea spectatorului, în fiecare personaj pe care îl construiește.

Un spectacol care așează în sufletul spectatorului vorbe precum: „Sufletul pereche este un ideal.Unul în numele căruia merită să îți dai viața”, „Te voi iubi până la moarte”,” Nu pot trăi fără tine”,” Mor de dorul tău”,” Îți dau toată viața mea!”, trăiri intense, curate și povești care se termină cu happy-end.Doar că, pentru a ajunge până la” și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, este nevoie ca o minimă condiție să fie îndeplinită: aceea de a supravețui.

Inventivitatea și umorul lui Alexandru Bogdan, stăpânite cu măsură și maturitate, sunt atributele care copletează fericit personalitatea sa ludică.

Comicul de situație este un punct forte al spectacolului, susținut de costume, scenografie și ilustrație muzicală.”Happy end” este spectacolul ideal pe care să-l savurezi după o zi de lucru obositoare.Final fericit, așadar”, arată organizatorii spectacolului într-un comunicat de presă.

Biletele pentru spectacolul ”Happy end” costă 50 de lei și pot fi cumpărate de la casa de bilete a Teatrului Municipal “Matei Vișniec” Suceava, de luni până joi, între orele 11.00-16.00.

Informații și rezervări la telefon 0759 048 677. (Irina Lițu)


Intră acum și în grupul de