O nouă ediţie a manifestărilor Zilele USV organizată la împlinirea a 54 de ani de la înfiinţarea instituţiei academice sucevene


Intră acum și în grupul de

O nouă ediţie a manifestărilor Zilele USV 2017 va fi organizată, în perioada 6-9 martie, cu prilejul împlinirii a 54 de ani de la înfiinţarea Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, de către facultățile, departamentele, Biblioteca Universității, Centrul de Reușită Universitară și Casa de Cultură a Studenților.

Într-un comunicat de presă al USV se arătă că, pe parcursul primelor două zile, Biblioteca Universităţii sucevene va găzdui manifestarea „Dialogul Științelor și Artelor la USV”, ce include numeroase lansări de carte științifică, de manuale, cursuri, studii şi traduceri, publicul  interesat urmând să afle care sunt ultimele noutăți din diferite domenii de studiu, înregistrate în colecțiile bibliotecilor din țară și străinătate.

Sursa citată precizează că standul de carte al USV va pune spre vânzare, cu această ocazie, numeroase titluri semnate de universitari suceveni.

În cursul dimineţii de 7 martie, între orele 9,00-10,30, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”  va avea loc o şedinţă festivă, iar începând cu ora 10,30, la Galeria de Artă din Corpul A,  va fi vernisată o expoziția „Carte și Arte la USV” cu autori și artiști din universitatea suceveană, în cadrul evenimentului fiind inclus şi un moment muzical, ce va fi susținut de către studenți ai USV.

Conform USV, în aceeaşi zi va avea loc a XXI-a ediţie a sesiunii de comunicări ştiinţifice “Alma Mater Sucevensis”, organizată de Departamentul de Ştiinţe Umane şi Social-Politice din cadrul Facultăţii de Istorie şi Geografie, iar Departamentul de Contabilitate, Audit şi Finanţe din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică propune o masă rotundă pe tema inserţiei pe piaţa muncii a absolvenţilor din domeniul financiar-contabil, în timp ce în cursul după-amiezii este prevăzută o dezbatere pe marginea problemelor actuale în domeniul juridic, organizată de Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative.

În data de 8 martie, de la ora 19,00,  la Auditoriumul „Joseph Schmidt”, va avea loc premiera piesei „Eu. Tu. Aproape”, o adaptare după „Almost Maine” de John Cariani, jucată de actorii Teatrului Fabulinus.

În cursul zilei de 9 martie este prevăzută ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa prof.univ.dr.ing. Nicolae Boş, eveniment organizat de Facultatea de Silvicultură în  Amfiteatrul „Dimitrie Leonida” din Corpul D.

Seria evenimentelor va fi încheiată cu un spectacol de varietăţi susţinut de trupa Icarus, Mihai Boicu şi Ansamblul Artistic Studenţesc Arcanul USV (împreună cu solişti şi invitaţi), la care intrarea este liberă.

“Membrii comunităţii academice sucevene îi invită și îi așteaptă pe suceveni la sărbătoarea prestigioasei instituții de învățământ superior bucovinean”, se mai precizează în comunicatul USV.

(Liliana Bujdei).

 


Intră acum și în grupul de