Intră acum și în grupul de
Pe scena Teatrului Municipal “Matei Vișniec” Suceava va avea loc miercuri, 22 martie a.c., la ora 19:00, premiera monodramei „A.A.A.”
„Elida, o actriță ajunsă la vârsta de 40 de ani, care întreaga ei carieră și-a dorit rolul Ofeliei, are așteptări mari de la apropiata punere în scena a lui „Hamlet” de W. Shakespeare.
A.A.A. este o oglindă a neîmplinirii în viața teatrală unde talentul, pasiunea și dragostea pentru scenă nu sunt întotdeauna apreciate la justa lor valoare și nu reprezintă garanția succesului în carieră. O piesă despre regrete și neîmpliniri, despre bucurii și dorințe ascunse, despre speranță, despre viața în anonimat”, se arată în sinopsisul piesei.
Pe scena suceveană va urca actrița Delia Hriscu-Badea. Scenariul, regia și ilustrația muzicală aparțin lui Florin Antoniu.
Prețul unui bilet la spectacol costă 25 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Detalii si rezervari bilete: Casieria Teatrului Municipal “Matei Vișniec” Suceava, telefon 0759 048 677.
Monodrama „A.A.A.” va fi prezentată la Suceava de Compania de Spectacole „Arleking”. (Irina Lițu)
Intră acum și în grupul de