Intră acum și în grupul de
La Centrul Cultural Local Gura Humorului, a avut loc duminică, 19 martie a.c., cea de-a IV-a ediție a Festivalului Județean “Soyons Francophones”, festival organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în colaborare cu Colegiul “Alexandru cel Bun” Gura Humorului și cu sprijinul Centrului Cultural Gura Humorului.
În deschiderea festivalului, au luat cuvântul inspectorul școlar general al Inspectoratul Județean Suceava, profesor Gheorghe Lazăr, și inspectorul școlar pentru limbi moderne, profesor dr. Constantin Tiron. Aceștia și-au manifestat bucuria de a fi prezenți la cea de-a IV-a ediție a festivalului.
”Tinerețe, bucurie, zâmbet, voie bună, dar nu în ultimul rând limba franceză, sunt cuvintele care definesc cel mai bine atmosfera acestei zile însorite de duminică. Împreună – elevi, profesori, părinți – am adus un omagiu limbii franceze, am participat cu bucurie, alături de celelalte școli din județ, la acest spectacol care pare a fi din ce în ce mai frumos. Un spectacol de amploare, cu momente artistice diverse (cântec, dans și teatru), realizat cu prilejul Zilei Internaționale a a Francofoniei.
Peste 400 de elevi provenind din 44 de școli gimnaziale și licee ale județului Suceava au prezentat un program ce s-a desfășurat în decursul a aproape 9 ore de spectacol. Școlile gimnaziale și liceele care au răspuns afirmativ provocării de a participa au fost, în ordinea intrării pe scenă: Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Şcoala Gimnazială Coşna, Școala Gimnazială Nr.4 Suceava, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Şcoala Gimnazială Pârteştii de Sus, Şcoala Gimnazială Cacica, Școala Gimnazială „Constantin Tomescu” Pleșești/ Vulturești, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Școala Gimnazială „Traian Popovici” Colacu, Şcoala Gimnazială Măriţei/Dărmăneşti, Școala Gimnazială Ciprian Porumbescu, Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc” Rădăuți, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Rădăuți, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Școala Gimnazială ”Teodor Balan” Gura Humorului, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Şcoala Gimnazială „Nicolae Popinceanu” Mihoveni/ Şcheia, Școala Gimnazială Paltinu, Liceul Tehnologic Cajvana, Colegiul Tehnic „Laţcu Vodǎ” Siret, Școala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni, Școala Gimnazială Frătăuții Vechi, Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, Școala Gimnazială Verești, Școala Gimnazială ,,Luca Arbore Școala Gimnazială ,,Luca Arbore”, Colegiul Național „Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Școala Gimnazială Păltinoasa, Școala Gimnazială Nr. 3 Marginea, Școala Gimnazială „George Voevidca“, Câmpulung Moldovenesc, Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama, Școala Gimnazială Buda-Zvoriștea, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, Școala Gimnzială „Teodor V. Ștefanelli” Câmpulung Moldovenesc, Şcoala Gimnazială Milişăuţi, Școala Gimnaziala Oniceni, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Școala Gimnazială Nr. 3 Baia, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.
Cei trei prezentatori, Narcisa Nechitoaia, Anamaria Motrescu și Lucian Faraon, toți elevi ai Colegiului „Alexandru cel Bun” au condus spectacolul cu grație și eleganță.
Organizarea acestui festival și-a propus să promoveze limba franceză, importanța și conștientizarea utilizării acestei limbi, dar și îmbogățirea universului cunoașterii elevilor și iubitorilor de limba franceză”, au arătat eleva Alexandra Luchian și prof. Elena-Sextilia Solonaru. (Irina Lițu)
Intră acum și în grupul de