Intră acum și în grupul de
UPDATE 15:18 – Competiția se va disputa de la ora 16.00, în parcarea Iulius Mall Suceava, unde sunt amplasate terenurile de baschet, au anunțat organizatorii.
Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, meciurile și evenimentele speciale ale competiției „Castorii Suceava Streetball by Iulius Mall” se vor desfășura, duminică, 18 iunie 2017, în sala de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, au informat organizatorii competiției, duminică, într-un comunicat de presă.
Astfel, fazele finale ale circuitului național de baschet 3×3 care ar fi trebuit să se desfășoare pe terenurile oficiale FIBA 3×3 instalate la Iulius Mall Suceava se vor muta în sala de sport a colegiului sucevean.
Conform sursei citate, după sferturile de finală la categoria de elită, Open Masculin, începând cu ora 16.00 este programat „Meciul Vedetelor”, la care vor participa următorii: Daniel Prorociuc – Consilier local la Primăria Municipiului Suceava, Dorin Goian – Fostul component al naționalei de fotbal a României și al echipei Steaua București, Andrei Chiruț – Antrenorul echipei de handbal CSU Suceava și fost căpitan al echipei, legenda handbalului sucevean, Alexandru Rață – Voleibalist, component al lotului național de juniori, Dani Popescu – Component al lotului național de baschet și legendă a baschetului 3×3 și Șerban Bălan – Câștigătorul concursului de slam-dunk la ultimele două turnee Sport Arena Streetball.
Finala competiției „Castorii Suceava Streetball by Iulius Mall”, ce reprezintă a patra etapă din cadrul circuitului național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball Tour 2017, se va juca de la ora 18.00, după care va avea loc festivitatea de premiere.
Reamintim că peste 150 de sportivi, membri ai celor mai bune echipe de baschet 3×3 din România, se întrec în acest weekend în cadrul unui eveniment organizat în premieră la Suceava, și anume „Castorii Suceava Streetball by Iulius Mall”.
(Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de