Intră acum și în grupul de
Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Suceava, pentru al cincilea an consecutiv, sâmbătă, 24 iunie a.c., de la ora 14.00, în curtea Hanului Domnesc. Evenimentul este organizat de iaBucovina, în parteneriat cu Muzeul Bucovinei, secția Etnografie.
Fondatorul asociației iaBucovina, Magda Grădinariu, a precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că Asociaţia Culturală Scherzo dell’Art va susține, în cadrul evenimentului, un recital de flaut și pian, iar artiști locali vor organiza diverse ateliere.
Astfel, Simona Covaliu va prezenta păpușile DidoDede, iar Cristina Iacob îi va ajuta pe participanți să picteze tricouri cu elemente bucovinene.
„Ca în fiecare an, ne vom admira iile, noi sau vechi, cu posibilitatea de a savura un pahar de vin “Domeniile Sâmburești” și apă Aqua Carpatica, povestind împreună despre simbolistica din broderiile cămășilor bucovinene. Iar, pentru că le vom marca cum se poate mai frumos, Sânzienele vor veni cu daruri mai ales pentru sărbătoriți. Să aveți iile cu voi, frumoșilor! Nu care cumva să supărăm Ielele”, a transmis fondatorul asociației iaBucovina, Magda Grădinariu.
Intrarea este liberă.
(Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de