Intră acum și în grupul de
În perioada 12 august – 14 septembrie a.c., Uniunea Armenilor din România, sucursala Suceava, în parteneriat cu Parohia Bisericii Armene din Suceava organizează expoziția „Armenii Bucovinei istorice. Instantanee fotografice și documentare”.
Potrivit reprezentanților filialei din Suceava a Uniunii Armenilor din România, expoziția va fi deschisă la Muzeul Școlii Armenești situat în strada Armenească nr.7 din Suceava (în curtea Bisericii Armenești „Sfânta Cruce”) și va putea fi vizitată între orele 09:00 – 15:00, intrarea fiind liberă.
„Expoziția documentară cuprinde scrisori, informări și acte oficiale referitoare la comunitatea armenească din Bucovina. Albumul omagial se numește <<Armenii Bucovinei de ieri și de azi. O istorie ilustrată>> și cuprinde fotografii ale membrilor comunității. Acest album constituie un omagiu adus vechii comunități armene, dar și o promisiune a comunității actuale că va păstra moștenirea culturală a înaintașilor”, au precizat organizatorii.
(Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de