Intră acum și în grupul de
Cea de-a doua stagiune a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi deschisă joi, 14 septembrie, cu premiera spectacolului „D’ale carnavalului”, de I. L. Caragiale, în regia lui Tudor Lucanu. De asemenea, în această toamnă, actorii teatrului municipal vor mai pune în scenă încă două noi spectacole, dar vor juca și piese pe care le-au pregătit în prima stagiune alături de regizorii Alexandru Bogdan, Alexander Hausvater și Antonella Cornici.
„Stagiunea 2017-2018 va aduce publicului sucevean mai multe spectacole cu actori mai puțini, nu așa cum v-am obișnuit până acum, ca toți actorii trupei să joace în toate spectacolele. Sperăm să fie și spectacole clasice, și spectacole din dramaturgia contemporană și postmoderniste în așa fel încât să putem atinge dorințele mai multor categorii de public”, a declarat Directorul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” din Suceava, Carmen Veronica Steiciuc.
Ea a arătat că programul spectacolelor lunii septembrie 2017 include șase spectacole de teatru, dintre care cinci producții ale Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava și un spectacol invitat pentru copiii.
Astfel, după premiera spectacolului „D’ale carnavalului”, de I. L. Caragiale, în regia lui Tudor Lucanu, ce deschide joi, 14 septembrie, cea de-a doua stagiune a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, sâmbătă, pe 16 septembrie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava se va juca „Zadarnicele chinuri ale dragostei”, după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Bogdan.
Pe 23 septembrie, de la ora 19:00, este programată o nouă reprezentație a spectacolului „D’ale carnavalului”, de I. L. Caragiale, în regia lui Tudor Lucanu, iar pe 27 septembrie, de la orele 11:00 și 13:00 se va juca „Albă ca Zăpada”, de Frații Grimm, un spectacol invitat pentru copii, pus în scenă de Teatrul „Luceafărul” din Iași.
Spectacolul „Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare”, de Tankred Dorst și Ursula Ehler, după o nuvelă de Miguel de Unamuno, în regia lui Alexander Hausvater, se va juca pe 28 septembrie, de la ora 19:00, iar spectacolul „Un playboy de peste deal”, de John Millington Synge, în regia Antonellei Cornici se va juca pe 30 septembrie, de la ora 19:00.
Directorul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” din Suceava, Carmen Veronica Steiciuc, a menționat că trupa Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava participă pe 20 septembrie 2017 la Festivalul internațional de teatru „Zile și Nopți de Teatru la Brăila”, cu spectacolul „Zadarnicele chinuri ale dragostei”, după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Bogdan, iar pe 11 octombrie 2017 actorii suceveni sunt invitați la Festivalul de Teatru de la Tulcea, cu spectacolul „Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare”, în regia lui Alexander Hausvater.
Totodată, luna octombrie a acestui an aduce premiera spectacolului „Kebab”, de Gianina Cărbunariu, în regia lui Daniel Iordan, iar în paralel se lucrează la producția spectacolului „Trei surori” de Anton Cehov, în regia Catincăi Drăgănescu, a cărui premieră va avea loc la începutul lunii noiembrie.
„Pentru 20 octombrie, la două zile după 18 octombrie, când se sărbătorește <<Ziua Internațională a Luptei împotriva Traficului de Persoane>> pregătim o premieră a spectacolului <<Kebab>>, de Gianina Cărbunariu, în regia lui Daniel Iordan, cu actorii Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț și Ioana Nechita, o actriță colaboratoare de la București. A treia premieră, <<Trei surori>>, de Anton Cehov este un proiect al AFCN – Administraţia Fondului Cultural Naţional – cu o asociație din București, în regia Catincăi Drăgănescu a cărui premieră va avea loc la începutul lunii noiembrie”, a precizat Carmen Veronica Steiciuc.
Prețul unui bilet la spectacolul „D’ale carnavalului”, de I. L. Caragiale, în regia lui Tudor Lucanu este de 25 de lei, la premieră, pentru toate categoriile de spectatori, în timp ce la următorul spectacol biletul costă 20 de lei, iar pentru pensionari, elevi și studenți, 10 lei.
Biletele se pot rezerva la numărul de telefon 0759 048 677, de luni până vineri între orele 8:00-14:00, sau pe adresa de e-mail [email protected]. Biletele se eliberează de luni până vineri, între orele 13:00-16:00.
Intră acum și în grupul de