Liceeni suceveni îşi prezintă proiectele francofone internaționale, miercuri, la Biroul Francez din Suceava


Intră acum și în grupul de

Biroul Francez din incinta Casei Prieteniei din Suceava organizează, miercuri, 8 noiembrie a.c., de la ora 18:00, o activitate dedicată experiențelor francofone desfășurate în cadrul proiectelor internaționale.

Potrivit Centrului de Reușită Universitară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, la eveniment vor participa bursieri SILC (Séjour d’Immersion linguistique et culturelle) care vor vorbi despre experiența lor ASAP (Association Sevriolaine d’Aide et de Partage), despre Franța, despre prietenia franco-română și bucuria revederii unor locuri minunate, la invitația prof. Daniela Irina Melisch, președinte ASAP.

„Bursa SILC constă într-un sejur de 3 săptămâni în Franța, la Sevrier-Annecy, în Haute-Savoie, în perioada septembrie-octombrie, ASAP asigurând integral cheltuielile de transport, masă și cazare. Din 1989, ASAP a acordat 44 de astfel de burse. Programul sejurului este dens, variat, acoperă o gamă largă de aspecte legate de cultură, civilizație, viață asociativă, voluntariat, tradiții și obiceiuri, turism, sport, gastronomie. În marea lor majoritate, bursierii ASAP au devenit, mai târziu, profesori de limba franceză, traducători, interpreți, consilieri culturali, consilieri pe proiecte europene, rămânând activi în domenii care țin de spațiul intercultural, economic, social româno-francez”, a precizat sursa citată.

De asemenea, elevii Mirela Munteanu și Răzvan Tîmpescu, de la Colegiul Național  „Mihai Eminescu” Suceava, coordonați de prof. Cristina Hetriuc, vor prezenta proiectul eTwinning À vos tableaux!, desfășurat în spațiul virtual pus la dispoziție de Comisia pentru Educație a Uniunii Europene, împreună cu parteneri din Franța, Italia și Spania.

Totodată, eleva Doboș Alina, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, coordonată de prof. Petronela Munteanu, va vorbi despre proiectul Erasmus realizat: ”L’expérience Erasmus, opportunité d’ouverture vers le monde francophone”.

Elevii Liceului Teoretic „Iorgu Vârnav-Liteanu” din Liteni, îndrumați de prof. Briana Belciug, prof.  Alina Manolache și prof. Alexandra Atănăsoaie, vor împărtăși experiența lor în activitățile de învățare din Franța, Bourges și Normandie (proiectul Erasmus+), și în cadrul proiectelelor eTwinning realizate cu colegii lor din Franța, Belgia, Grecia, Bulgaria. Cu această ocazie, va fi prezentată și revista liceului, revistă bilingvă, franceză-engleză, Lettres § Lettres.

Intrarea este liberă.

 


Intră acum și în grupul de