Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a primit, joi, în cadrul Galei Târgului de Turism al României, premiul Destinație Europeană de Excelență pentru municipiul Suceava, diploma fiind oferită de secretarul de stat în Ministerul Turismului Cristina Ionela Tărteață.
Ion Lungu a mulțumit în numele Bucovinei pentru acest premiu, menționând că este rodul unui parteneriat între autorități publice, respectiv între municipalitatea suceveană și Consiliul Județean Suceava.
El a subliniat că pentru acest premiu, Laura Ursu din cadrul Serviciului CNIPT, care a coordonat acest proiect, are toate meritele.
„Acest premiu este al Bucovinei întregi”, a spus Ion Lungu.
El a mai declarat că proiectul a fost aplicat de Consiliul Județean, iar municipalitatea suceveană a fost declarată destinație europeană de excelență și consideră că Suceava merită acest titlu având în vedere că sunt 84 de monumente de patrimoniu în municipiul Suceava, cel mai bogat patrimoniu medieval.
Primarul Sucevei a adăugat că este o onoare acordarea acestui titlu.
„Vrem să devenim activi rețeaua EDEN (rețeaua europeană a destinațiilor de excelență n.r.)”, a spus Lungu.
El a menționat că autoritățile sucevene adoptă măsuri pentru încurajarea turismului în municipiul Suceava și a subliniat că anul viitor nu se va percepe taxă turistică, iar municipalitatea vrea să adopte un set de facilități financiare celor care doresc să creeze noi structuri de cazare în municipiul Suceava.
„Ne dorim ca să creștem numărul de turiști din municipiu”, a spus Lungu care a arătat că de la reabilitarea Cetății de Scaun, proiect realizat de Primăria Suceava și Consiliul Județean cu fonduri UE numărul de turiști în municipiul Suceava a crescut cu 25 la sută.
„Este o creștere progresivă în fiecare an”, a spus primarul.
El a transmis celor prezenți că îi așteaptă să sărbătorească la Suceava Ziua Bucovinei, dar să vină și în februarie când se împlinesc 630 de ani de atestare documentară a municipiului Suceava.
Totodată, el le-a spus acestora că cel mai frumos Crăciun se sărbătorește în Bucovina, dar și că sunt foarte multe motive pentru a veni în Suceava și în Bucovina mai ales anul viitor când se sărbătoresc 100 de ani de la unirea cu țara.
„Vă așteptăm la Suceava, în Bucovina!”, a spus Ion Lungu.
Prezent la această festivitate, vicepreședintele CJ Suceava, Gheorghe Niță, a vorbit despre frumusețile Bucovinei și i-a îndemnat pe cei prezenți la Romexpo să vină „în Bucovina cea frumoasă”.
Intră acum și în grupul de