Intră acum și în grupul de
La Biroul Francez din incinta Casei Prieteniei din Suceava va avea loc miercuri, 6 decembrie a.c., la ora 18:00, activitatea „Saint Nicolas, histoires et légendes francophones”, susținută de elevi de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” şi Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava.
Potrivit reprezentanților Centrului de Reușită Universitară din cadrul USV, elevii francofoni vor delecta publicul cu legende, mituri şi superstiții specifice spațiului francofon.
De asemenea, cu acest prilej va fi vernisată o expoziție de felicitări pictate și caligrafiate inedit, cu scene amuzante.
„Micii trubaduri francofoni contemporani vor interpreta, la diverse instrumente, colinde și cântece specifice de sezon. Concursul tematic se va încheia cu înmânarea de diplome, cu premii dulci și multe surprize”, a arătat sursa citată.
Reprezentanții Centrului de Reușită Universitară au menționat că această manifestare este organizată de prof. dr. Petronela Munteanu și prof. dr. Cristina Hetriuc și își propune să răspundă promovării valorilor Francofoniei, plurilingvismul și diversităţii culturale şi să familiarizeze participanţii cu elemente de cultură și civilizație francofonă.
Intrarea este liberă.
Intră acum și în grupul de