Intră acum și în grupul de
Duminică, numeroase persoane, de toate vârstele, au răspuns invitației de a aprinde
împreună luminițele de Crăciun, dar și de a petrece o seară specială, în compania
muzicii simfonice, la Iulius Mall Suceava, potrivit unui comunicat al centrului comercial.
„Ca în fiecare an, Iulius Mall Suceava a dat startul celui mai frumos sezon alături
de clienții săi, cărora le oferă prilejul de a se bucura de magia sărbătorilor de
iarnă printr-un decor de basm și evenimente captivante. Duminică seara, luminițele
festive au fost aprinse în întreg mall-ul, spre încântarea celor mici, dar și a
celor mari, care poartă încă bucuria Crăciunului în suflet”, se arată în comunicat.
Momentul festiv a fost prilejul pentru ca Iulius Mall Suceava să le ofere și un
cadou muzical celor prezenți. Tabloul feeric a fost completat cu un concert
extraordinar al Filarmonicii de Stat Botoșani. Melodiile de sezon au răsunat la
etajul Iulius Mall, în interpretarea instrumentiștilor din orchestra simfonică, dar
și a invitatei speciale, mezzo soprana Maria Jinga. Cele mai apreciate momente ale
spectacolului au fost reluate la solicitarea publicului, care a răsplătit artiștii
cu aplauze și zâmbete.
„Decorul desprins din cărțile cu povești se dezvăluie clienților Iulius Mall Suceava
încă de la intrare, acolo unde îi întâmpină un brad împodobit cu personaje și
scenete fantastice. În plus, întregul mall este îmbrăcat în luminițe și decorațiuni
strălucitoare, iar Moș Crăciun și Crăciunița pot fi admirați la dimensiuni
gigantice”, precizează Iulius Mall Suceava.
În luna decembrie, Iulius Mall Suceava a pregătit nenumărate surprize și evenimente
captivante pentru clienții săi, arată sursa citată.
Intră acum și în grupul de