Intră acum și în grupul de
Francofonii și francofilii suceveni sunt invitați la o nouă proiecție de film francez, miercuri, 13 decembrie, începând cu ora 18:00, la Biroul Francez din Casa Prieteniei.
Potrivit Centrului de Reușită Universitară din cadrul USV, de la ora 17:00, la Biroul Francez va continua cursul DELF susținut de lector Margot Berthelin, iar începând de la ora 18:00, va avea loc vizionarea filmului „Belle et Sébastien”.
„Acțiunea filmului Belle et Sébastien (2013) se desfăşoară în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în Alpii francezi. Viața liniștită a locuitorilor, ritmul transhumanței sunt întrerupte de momentul aparației lui Belle, un câine alb, măreț, a cărui prezență în viața lui Sebastien, pe de o parte, și în viața oierilor și a sătenilor, pe de alta, va naște, cu siguranță, multe întrebări în sufletul copiilor, dar și al adulților.
Belle et Sébastien este o poveste emoționantă, care ilustrează minunatele peisaje cu zăpadă imaculată ale Alpilor. Pe scurt, o poveste de iarnă, cu întâmplări deosebite, care reflectă conexiunea om-natură, dar mai ales, inocenta întâlnire copil-natură”, au transmis organizatorii.
Intrarea este liberă!
Intră acum și în grupul de