Intră acum și în grupul de
Centrul Cultural „Bucovina” organizează vineri, 22 decembrie a.c., la ora 14.00, la Centrul Pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene din municipiul Suceava, vernisajul Salonului-concurs anual al artiștilor plastici amatori și Salonul de Umor Suceava 2017 (Campionatul național de caricatură) / Ediția a XXIX-a / 2017).
Potrivit organizatorilor, Salonul-concurs, care se desfășoară pe patru secțiuni – pictură, grafică, sculptură și artă decorativă – se adresează artiștilor amatori din domeniul artelor vizuale, absolvenți sau nu ai Școlii de Arte „Ion Irimescu” Suceava.
„Juriul concursului, alcătuit din artiști profesioniști, va evalua lucrările și va acorda cinci premii, câte unul pentru fiecare secțiune și un premiu special al juriului, în valoare totală de 2.500 lei”, au arătat reprezentanții Centrului Cultural „Bucovina”.
Fiecare participant poate să prezinte câte două lucrări pe secțiune, cu posibilitatea de a participa concomitent la toate cele patru secțiuni ale salonului-concurs.
Organizatorii au precizat că lucrările, care trebuie să fie realizate în anul 2017, vor fi înrămate corespunzător și vor conține etichete cu datele de identitate, tehnica de lucru, titlul lucrării, anul execuției, precum și adresa de contact (telefon, e-mail) a artistului participant.
Lucrările premiate rămân în patrimoniul organizatorilor.
Artiștii participanți vor preda lucrările la Centrul Cultural „Bucovina”, Strada Universității nr. 48, Suceava, până pe data de 20 decembrie a.c. (persoane de contact: Mihai Pânzaru PIM, tel. 0723.251.600 ; 0744.161.174 și Corina Scîntei, tel. 0740.630.890).
„Concursul cu premii este deschis doar artiştilor plastici amatori cu statut asumat. Plasticienii, care au urcat între timp treptele măiestriei artistice – cazul concret al unor membri ai grupurilor TAG/USV şi DOMINO – sunt bine veniţi şi pot participa în afară de concurs, lucrările lor contribuind la ridicarea valorii de ansamblu a salonului”, au subliniat organizatorii Salonului-concurs anual al artiştilor plastici amatori din județul Suceava.
Intră acum și în grupul de