Intră acum și în grupul de
Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava găzduiește joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, un concert extraordinar de Crăciun susținut de Orchestra Simfonică Radio din Ucraina.
Potrivit organizatorilor, orchestra va interpreta cel mai important repertoriu al Balului Operei din Viena, care va cuprinde opere ale dinastiei Strauss, Franz Lehar, Emmerich Kalman, Joseph Lanner și ale altor compozitori celebri ai muzicii vieneze din secolele 18 și 19.
Orchestra va fi compusă din 36 de instrumentiști, iar pe acordurile vieneze va dansa Corpul de Balet „ANIKO BALLET”.
Creată în 5 octombrie 1929, Orchestra Simfonică Radio din Ucraina a contribuit la îmbogățirea tezaurului culturii naționale muzicale.
Colectivul a produs mai mult de 10 mii de înregistrări muzicale simfonice pentru Fondul Radio din Ucraina în decursul celor 88 ani de istorie creativă abundentă. A fost creată o colecție unică, care cuprinde lucrările muzicii clasice naționale, creațiile compozitorilor ucrainieni moderni și capodoperele muzicii clasice mondiale. Orchestra a fost perfecționată printr-o colaborare cu dirijorii proeminenți ai secolului XX: Mykola Kolessa, Nathan Rakhlin, Oleksandr Klimov, Gennady Rozhdestvensky, Isaac Pain, Stefan Turchak, Arild Remmerit, Rikkardo Kapasso. Herman Adler, Mykhailo Kanershteyn, Petro Polyakov, Kostyantyn Simeonov.
Orchestra a fost în ultimii 6 ani în turneu prin 12 țări din Asia, Europa și Africa – în Correa de Sud, Iran, Algeria, Tunisia, Spania, Portugalia, Italia, Franța, Olanda, Luxemburg, Belgia, Polonia și Belarus.
Biletele costă 150 de lei pentru publicul larg și 120 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. Biletele pot fi achiziționate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etaj I. Relaţii şi rezervări, la numărul de telefon 0230-523.718.
(Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de