Corala „Ciprian Porumbescu” din Suceava a câștigat două premii importante la Festivalul – Concurs de Muzică Religioasă Ortodoxă „Kolozhsky Blagovest” din Belarus


Intră acum și în grupul de

Corala „Ciprian Porumbescu” din Suceava, reprezentanta României la cea de-a 17-a editie a Festivalul Concurs de Muzică Religioasă Ortodoxă „Kolozhsky Blagovest” din Belarus, a câștigat două premii importante în cadrul competiției ce a reunit 35 de coruri de renume.

Managerul coralei, ing.prof. Ionuț – Vichentie Ilisoi, a menționat că Festivalul Concurs de Muzică Religioasă Ortodoxă „Kolozhsky Blagovest” a avut loc în perioada 7-10 februarie a.c., iar corurile invitate au interpretat partituri din repertoriul muzical religios ortodox.

Astfel, corul sucevean dirijat de pr.prof. Lucian Tablan-Popescu a câștigat premiul II la categoria „Coruri laice și de asociații culturale”, podiumul fiind completat de locul I – Corul de cameră „SINE NOMINE” din Kiev, Ucraina și ansamblul vocal „Svirel” al Academiei de Arte din Minsk, locul III.

De asemenea, premiul special al juriului pentru cel mai bun solist vocal a fost câștigat de prof. Valentina Tablan–Popescu, soprană în cadrul ansamblului coral din Suceava. Aceasta a primit distincția chiar de ziua ei de naștere.

„Acesta ar fi cel de-al doilea premiu pe plan internațional în ultimele cinci luni. În perioada imediat următoare dorim să punem în scenă un concert pascal pe care să îl promovăm în mai multe orașe, iar în luna mai să participăm la un concurs de tradiție în Polonia la care am fost recent invitați.  Să nu uităm că grupul nostru coral a devenit un ambasador al culturii românești peste hotare, un model de organizare și de încredere pentru iubitorii de acest tip de muzică, susținând în diaspora 127 de concerte în ultimii 7 ani, în condițiile în care activitatea noastră are la bază autofinanțarea. Vreau să mulțumesc în numele meu și al colegilor mei tuturor acelora care ne sunt alături necondiționat atât la bine cât și la greu!”, a spus managerul coralei, ing.prof. Ionuț-Vichentie Ilisoi.

El a mai arătat că „Kolozhsky Blagovest” este un eveniment cutural de anvergură din estul Belarusului, fiind înființat în anul 2002 pentru a celebra cea de-a 10-a aniverasre a diocezei din Grodno, Belarus.

Ediția din acest an a întrunit aproximativ 500 de invitați și un auditoriu impresionant. Juriul a fost format din zece personalități de înaltă ținută artistică, profesori, muzicieni și ierarhi din Europa, festivalul reprezentând o comuniune cultural-artistică cu precădere din Europa rasariteană, la care au luat parte formații din Polonia, Ucraina, Franta, Rusia, Letonia, Lituania, Grecia, Serbia, România, Armenia, Republica Moldova ș.a.  Concertul-concurs a avut loc în Catedrala ortodoxă Holy Pokrovsky (Acoperământul Maicii Domnului), iar  Gala laureaților și ceremonia de premiere a fost găzduită de Teatrul regional Grodno. (Mihaela Tcaciuc)

Foto: http://orthos.org


Intră acum și în grupul de