Autorul Paul Emond, membru al Academiei regale de limbă şi literatură franceză din Belgia, a conferențiat la Suceava, de „Zilele Francofoniei”


Intră acum și în grupul de

Paul Emond, unul dintre cei mai emblematici autori contemporani belgieni, membru al reputatei „Académie royale de langue et de littérature françaises de Belgique”, a susținut, la Suceava, miercuri, 14 martie a.c., două conferințe cu prilejul „Zilelor Francofoniei”.

Prima conferință susținută de prestigiosul autor belgian s-a intitulat „Du roman au théâtre” și a avut loc la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, la eveniment participând cadre didactice, lectori de limbă franceză din Suceava și Iași, studenți și elevi de la școlile din Suceava, dar și directorul Institutului Francez din Iași, Pierre-Yves Mingant. De asemenea, o altă conferință, „Parcours d’un écrivain”, s-a desfășurat la Biroul Francez din Suceava.

Prof. univ. dr. Elena Brînduşa Steiciuc, responsabilul acestui proiect susținut de Délégation Wallonie-Bruxelles și de Centrul de Reușită Universitară, a explicat că această primă vizită a scriitorului Paul Emond la Universitatea „Ștefan cel Mare” și la Biroul Francez a oferit prilejul tuturor francofonilor și francofililor suceveni de a cunoaște una dintre cele mai interesante personalități ale culturii belgiene și europene contemporane, de a reînnoda dialogul cu fenomenul multiform al literaturii francofone.

Prof. univ. dr. Elena Brînduşa Steiciuc a precizat că Ziua Francofoniei se sărbătorește pe 20 martie și că aceasta reunește iubitori ai limbii franceze din toată lumea, fapt pentru care francofonia reprezintă un vector de comunicare, de expresie artistică.

Totodată, prof. univ. dr. Elena Brînduşa Steiciuc a ținut să explice că evenimentul din acest an organizat la Suceava cu prilejul „Zilelor Francofoniei” a fost unul dedicat francofoniei belgiene, invitat de onoare fiind autorul Paul Emond.

Astfel, universitarul sucevean a subliniat că Paul Emond, membru al reputatei „Académie royale de langue et de littérature françaises de Belgique” are un palmares impresionant, fiind unul dintre cei mai emblematici autori contemporani belgieni, romancier, autor dramatic şi eseist.

În cadrul conferinței, prof. univ. dr. Elena Brînduşa Steiciuc a arătat că în anii ’70 Paul Emond a fost lector de limba franceză în Cehoslovacia, unde a fost puternic marcat de viața culturală – și în special teatrală – din Praga și tot în această perioadă Paul Emond a început redactarea primului sau roman, La danse du fumiste, care a apărut în 1979, fiind distins cu Prix triennal de la communauté française de Belgique.

Steiciuc a menționat că Paul Emond este și autorul unor romane și ficțiuni narative precum Plein la vue ; Paysage avec homme nu dans la neige ; Tête à tête ; La visite du plénipotentiaire culturel à la basilique des collines ; L’homme aux lunettes blanches et autres récits ; Les vingt-quatre victoires d’étape du peintre Belgritte ; Les aventures de Mordicus.

După cum a prezentat universitarul sucevean, o direcție importantă din creația autorului francofon belgian a început în 1986, când, la sugestia lui Philippe Sireuil, director al teatrului Varia, a scris prima lui piesă, Les pupilles du tigre. În anii următori, Paul Emond a publicat peste douăzeci de piese originale sau adaptări dramatice,  multe dintre ele prezentate pe diverse scene ale lumii, în limba franceză sau în traducere : Inaccessibles amours ; Malaga ; Caprices d’images ; À l’ombre du vent ; Il y a des anges qui dansent sur le lac ; Tristan et Yseut ; Nous sommes tous des K. ; L’écume des jours.

În ceea ce privește activitatea de eseist, Paul Emond abordează o tematică vastă, reflectând asupra artei în contextul contemporan, asupra condiției scriitorului și a creației în general: La Mort dans le miroir ; Le théâtre et le froid ; Lettre à l’acteur au pied de nez ; Une forme du bonheur.

„Distins cu premiul Herman Closson acordat de prestigioasa Société des auteurs et compositeurs dramatiques pentru totalitatea operei sale dramatice, Paul Emond continuă cu același entuziasm activitatea care l-a consacrat: colaborarea cu diverse companii teatrale; creația literară constantă;  conferințe în spații academice și culturale din vastul  univers francofon”, a precizat prof. univ. dr. Elena Brînduşa Steiciuc.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de