Intră acum și în grupul de
La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava va avea loc marți, 20 martie a.c., între orele 12.00-14.00, cea de-a patra ediție a evenimentului „Pique-nique francophone poétique”.
„Evenimentul Pique-nique francophone poétique, ediția a IV-a, având hashtagul #Haikunoi2018, face parte din seria de manifestări organizate de Ambasada Franței și de operatorul său cultural, Institutul Francez din România, în colaborare cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), cu sprijinul Ministerului Educației”, au precizat, într-un comunicat de presă, reprezentanții Colectivului de franceză din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul USV.
Potrivit sursei citate, la eveniment sunt invitați să participe francofonii și francofilii suceveni, toți pasionații de poezie care vorbesc și îndrăgesc limba franceză, în principal studenții, dar și grupuri de elevi de la liceele din oraș, profesorii de limbă franceză, precum și angajații francofoni de la întreprinderile din județul Suceava.
„Momentul cheie al manifestării are loc între orele 12:00 și 14:00, când participanții din întreaga țară vor publica haiku-urile în limba franceză, desenele personale și fotografiile de la eveniment pe pagina personală a rețelelor de socializare (Facebook și Twitter), folosind hashtag-ul #Haikunoi2018. Contribuțiile internauților se vor concretiza, astfel, într-un palimpsest creat în spațiul virtual #Haikunoi2018, purtând (în)semnele personale ale creativității și sensibilității fiecărui vorbitor de limba franceză”, se precizează în comunicat.
Organizatorii evenimentului au menționat că la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava participanții își vor materializa creațiile realizând un colaj pe un suport din pânză ce amintește de papirusurile din vechime.
De altfel, generațiile prezentului vor transcrie haiku-urile pe fișe de lucru vechi, păstrate de la generațiilor anterioare, după principiul palimpsestului, pentru a marca simbolic faptul că studenții de azi duc mai departe munca celor de ieri și faptul că toți contribuim, prin efortul personal, la scrierea aceluiași mare Text: Viața, Creația, Limba, Literatura, Francofonia.
Evenimentul se va desfășura în Holul central din corpul A sau în parcul interior din spatele Corpului A, în funcție de condițiile meteo. Creațiile personale ale participanților la eveniment vor fi expuse în holul de la intrarea în corpul A, pe toată durata Zilelor Francofoniei.
Conform organizatorilor, acest eveniment unic pe plan mondial constituie un mijloc original pentru francofoni şi francofili de a-şi afirma pasiunea pentru limba franceză.
Astfel, manifestarea este un moment federator, special, amuzant, o excelentă ocazie de a schimba idei despre viitorul limbii franceze, de a crea scurte poeme şi de a pune în evidenţă beneficiile învăţării acestei limbi de către tineri, un avantaj în plus pe piaţa muncii și, nu în ultimul rând, o pledoarie în favoarea multilingvismului, a descoperirii tradiţiilor și culturilor diferite.
Din 2017, Picnicurile poetice au fost incluse în circuitul Grand Tour, marcă de excelenţă aflată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui Republicii Franceze şi gestionată de Jean-Marie Le Guen, Secretar de Stat pentru Dezvoltare şi Francofonie, în colaborare cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei, condusă de Michaëlle Jean, Secretar General.
Această marcă reuneşte evenimente culturale şi patrimoniale prestigioase, selecţionate pentru capacitatea lor de a pune în valoare bogăţia, diversitatea şi vitalitatea francofoniei culturale şi de a creşte atractivitatea acesteia în lume.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de