„Săptămâna conștientizării autismului – sprijin, educație, diversitate”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

La Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului Humorului s-a desfășurat, în perioada 26 – 30 martie a.c., proiectul educativ „Săptămâna conștientizării autismului – sprijin, educație, diversitate pentru copiii cu autism”. Proiectul s-a desfășurat în preajma Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, marcată în fiecare an la nivel global pe data de 2 aprilie.

„Scopul acțiunilor derulate a fost acela de a atrage atenția asupra problematicii autismului, a creșterii gradului de conștientizare de către membrii comunității a nevoilor speciale ale persoanelor cu autism”, a precizat coordonatoarea proiectului educativ, prof. Cristina-Mihaela Danilov.

Aceasta a arătat că proiectul a debutat cu realizarea unei expoziții cu lucrări ale copiilor cu TSA, fotografii cu aspecte din activități, afișe.

De asemenea, dadrele didactice din școală au purtat ecusoane albastre în semn de solidaritate cu acești copii.

„Activități realizate în parteneriat cu Clubul Copiilor Gura Humorului, Școala Gimnazială ”Petru Comarnescu”, Detașamentul de Jandarmerie Gura Humorului, Școala nr. 4, Suceava au constituit oportunități pentru a împărtăși informații despre autism prin distribuirea de flyere, prin dialog, oportunități pentru crearea unor situații noi, diverse, pentru copiii cu T.S.A. Socializarea, stimularea unui comportament echilibrat în situații diferite, detensionarea psihică, reducerea anxietății, au drept consecință adaptarea la schimbare. Acest fapt se realizează prin desensibilizare treptată, cu pași mici, cu sprijin, înțelegere și acceptare”, a mai spus prof. Cristina-Mihaela Danilov.

Astfel, s-au implicat în acțiuni de parteneriat profesorii Pintelescu Liliana, Istrate Isabella, Sîrbu Gabriela, Dascălu Neonila, Danilov Cristina, Strugariu Mirela, alături de persoane din instituții partenere.

Joi, 29 martie, s-a desfășurat activitatea ”Colorează-mi lumea prin dans, cântec, poezie, joacă!” cu și pentru 40 de elevi cu TSA.

Prof. Cristina-Mihaela Danilov a menționat că un număr mare de profesori și instructori de educație care lucrează cu acești copii s-au implicat în organizarea acțiunilor, fiind susținuți de director prof. Ciocoiu Mihail, director adjunct prof. Poclitaru Cătălina, iar părinții au fost prezenți alături de copii și cadre didactice.

„Activitatea a debutat cu un colaj de poezii și cântece de primăvară, urmat de ritmoterapie. S-a format o horă mare a bucuriei, cu adulții și copiii prezenți, apoi copacul mânuțelor, atelierele de joacă, baloanele albastre, baloane de săpun și muzica au stimulat pozitiv comportamentul copiilor”, a mai arătat coordonatoarea activităților.

Prof. Cristina-Mihaela Danilov a subliniat că în toate activitățile organizate s-au implicat cu entuziasm prof. Ciornei Mihaela, Sîrbu Gabriela, Dascălu Neonila, Pintelescu Liliana, Groza Diana, Fînar Maria, Huțanu Ioan, Istrate Isabella, Diacon Gabriela, Strugariu Mariana, Danilov Cristina, Sahlean Oltea, Caraciuc Sonia, Jucan Monica, Cojoleancă Liliana, Buzoianu Georgeta, Ruscan Elena, Casandrei Ana, Chelariu Ingrid, Cioban Giorgiana, Breabăn Mihai, Dumbravă Claudia, Coorduneanu Maria, Duduman Ionela, instructori de educație Nicoraș Liliana, Coca Marinela, Donisan C-tin.


Intră acum și în grupul de