Prelegere susținută de atașatul cultural al Ambasadei SUA la București, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava


Intră acum și în grupul de

Atașatul cultural al Ambasadei SUA la București, Scott A. Reese, a susținut o prelegere, luni, 16 aprilie a.c., la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, la invitația prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector cu Imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană.

„Intitulată The life of an American diplomat: challenges and perspectives, prelegerea a angrenat publicul numeros – studenți, cadre didactice și alți invitați prezenți la eveniment – într-o dezbatere care a atins subiecte precum: parcursul academic al tinerilor și cariera în diplomație, rolul diplomației culturale în politica externă a unui stat, contextul politic actual, rolul limbilor sub aspectul comunicării diplomatice, impactul diferențelor culturale în configurarea geopolitică a lumii etc. Totodată, Domnia Sa a împărtășit din experiențele sale profesionale în calitatea de membru al misiunilor diplomatice ale SUA în Norvegia, Mali, Nordul Irakului, Beijing, Bagdad, regiunea kurdă din Irak și, în prezent, București. Sesiunea de întrebări și răspunsuri a fost una foarte incitantă, generând opinii și comentarii pe cât de concrete pe atât de deschise și argumentate”, au informat reprezentanții USV.

Potrivit sursei citate, Scott A. REESE și-a început activitatea profesională în domeniul IT, specializându-se ulterior, prin intermediul studiilor de doctorat, în ingineria sistemelor.

Totodată, Scott A. REESE are o bogată activitate didactică, atât la nivel preuniversitar, unde a predat algebra, cât și la nivel universitar, în domeniul calculatoarelor.  (M.T.)


Intră acum și în grupul de