Intră acum și în grupul de
Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava organizează vineri, 15 iunie a.c., la ora 12.30, la Sala de Artă a instituţiei, festivitatea de premiere a elevilor participanţi la proiectul “Ajutor la teme”.
Potrivit managerului bibliotecii, Gabriel Cărăbuș, beneficiarii proiectului „Ajutor la teme”, aflat în al optulea an consecutiv de desfăşurare, sunt 40 de copii şi tineri instituţionalizaţi în trei centre de plasament sucevene: „Colţ Alb”, „Micul Prinţ” şi „Speranţa”.
„Prin acordarea unor meditaţii săptămânale la 9 materii şcolare, asigurate de 57 de profesori și studenți voluntari, s-a urmărit îmbunătăţirea situaţiei şcolare a elevilor, reducerea diferenţelor de şanse faţă de colegii lor, proveniţi din familii normal constituite, dar şi ridicarea gradului de încredere în forţele proprii şi stimularea potenţialului intelectual”, a precizat Cărăbuș.
El a arătat că monitorizarea proiectului s-a făcut săptămânal de către iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului, Nicoleta Tipa de la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în colaborare cu personalul celor trei centre de plasament.
Totodată, Cărăbuș a menționat că la evaluarea finală s-a urmărit situaţia şcolară, copiii care au înregistrat cel mai mare progres la şcoală răsplătind astfel eforturile profesorilor voluntari şi ale organizatorilor.
De asemenea, voluntarii și organizatorii vor fi premiaţi în cadrul acţiunii.
„Proiectul vizează rezultate pe termen lung, educaţia fiind pentru orice copil punctul de plecare în realizarea socio-profesională ca adult. Un mic ajutor, venit la momentul potrivit, poate schimba viaţa unui om. Din acest motiv, dacă avem sprijinul profesorilor, proiectul „Ajutor la teme” va continua şi în anii următori”, a mai spus Gabriel Cărăbuș.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de