Intră acum și în grupul de
Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava organizează miercuri, 20 iunie a.c., de la ora 19.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, un concert al trupei germane Gerdband.
„Aflată în turneu în România, trupa vine să cânte cele mai apreciate piese de pe cel mai recent album, Nevertheless, care propune un amestec interesant de Jazz modern, îmbinat cu sunete parțial clasice, parțial pop. La baza acestora stau teme antrenante și improvizații complexe. Compozitorul și liderul trupei a creat ceva diferit, și împreună cu basistul Mario Fadani și percuționistul Dirik Schligen, creează ceva special și prețios. Rezultatul este un album care de la prima până la ultima notă, oferă plăcere și captivează prin profunzimea lui”, au anunțat organizatorii evenimentului.
Potrivit acestora, Gerdband este o formație excepțională, care generează un sunet distinctiv. Toți cei trei membri ai trupei sunt specialiști în tehnică și improvizație, cu o pasiune profundă pentru instrumentele lor. Trioul interpretează exclusiv compozițiile originale ale lui Gerd Baier, ceea ce permite dezvoltarea propriilor idei muzicale ale tuturor membrilor.
Prețul unui bilet este de 10 lei pentru publicul larg și de 5 lei pentru studenți, elevi și pensionari. Biletele se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură a Studenților și on-line de pe ccs-sv.ro ; biletesuceava.ro.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de