Clubul de lectură în limbile engleză și franceză se redeschide la Biblioteca Bucovinei


Intră acum și în grupul de

Clubul de lectură în limbile engleză și franceză de la Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera” Suceava se redeschide în vacanța de vară a elevilor.

„Copiii înscrişi la acest club lecturează cărţi cu text simplificat, speciale pentru învăţarea limbilor străine de către începători. Ei beneficiază de ajutorul calificat al unor voluntari care, o dată pe săptămână, îi îndrumă să-şi perfecţioneze pronunţia şi să-şi îmbogăţească vocabularul”, a precizat managerul bibliotecii, Gabriel Cărăbuș.

El a spus că înscrierea se face, pe baza permisului de cititor, la Secţia de împrumut pentru copii sau la Filiala Burdujeni, iar participarea este gratuită.

Clubul de lectură este organizat de Secţia împrumut pentru copii pe perioada vacanţelor de vară începând cu anul 2012.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de