Intră acum și în grupul de
La Rădăuți vor avea loc duminică, 1 iulie a.c., mai multe manifestări prilejuite de finalizarea lucrărilor de reabilitare a statuii ecvestre a lui Bogdan Vodă, întemeietorul Țării Moldovei.
Potrivit programului manifestărilor, de la ora 16.00 va fi prezentat un scurt film, intitulat „De la descălecatul lui Bogdan”, după care preoţi de la Mănăstirea Bogdana vor oficia o slujbă religioasă. Ceremonia va fi urmată de alocuțiunile autorităților locale și ale invitaților, iar de la ora 17.00 va urma un program cultural artistic susținut de către invitați din Chișinău – Republica Moldova: Orchestra „Model”, subdiviziune în cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri a Ministerului Afacerilor Interne cu statut militar; Corul de cameră „Credo” din componența Ansamblului de cântece și dansuri al Departamentului Trupelor de Carabinieri; Garda de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne.
De asemenea, de la ora 18.30 va avea loc un program artistic susținut de corul de copii al Așezământului „Sfântul Ierarh Leontie”, urmat de o nouă proiecție a filmului „De la descălecatul lui Bogdan”.
De la ora 20.00, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani va juca piesa „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de