Muzeul Bucovinei organizează un atelier de pictură de icoană în manieră bizantină pentru adulți. Cursurile vor fi predate de Marieta Rotariu care predă de 15 ani cursuri de tehnica pictării icoanelor bizantine în Olanda


Intră acum și în grupul de

Muzeul Bucovinei vine  în întâmpinarea publicului său cu o noutate: un atelier de pictură icoană în manieră bizantină pentru adulți organizat în perioada 24 iulie – 14 august 2018.

„Ne dorim să oferim posibilitatea publicului adult din Suceava și împrejurimi să iși dezvolte creativitatea și să-și descopere abilități și talente de care nu se credeau capabili.  Nu în ultimul rând vor avea două ore pe zi, cîteva zile pe săptămână, numai pentru ei, în care să scape de stresul cotidian, de telefoanele și emailurile urgente. Vor folosi din nou pensula și culorile, iar din mana lor vor ieși opere de artă; cel puțin aceasta este promisiunea lectorului nostru doamna Marieta Rotariu, absolventă a Facultăţii de Teologie din Iaşi, Secţia Restaurare icoane şi care predă de 15 ani cursuri de tehnica pictării  icoanelor bizantine în Olanda”, anunță instituția muzeală.

 

Sursa citată menționează că lecţia demonstrativă de pictură de icoană în tehnică bizantină  susținută anul trecut pe 29 noiembrie 2017 la Muzeul Bucovinei de doamna Marieta Rotariu, pentru profesorii şi învăţătorii din Suceava, a stârnit interesul celor prezenți. Astfel s-a nascut ideea unui curs pentru adulți în care lectorul nostru îi va însoți pe parcursul călătoriei lor în descoperirea tainelor picturii de icoane.

Tehnica icoanelor complicată şi specifică va fi descifrată pas cu pas, etapă cu etapă, respectând cu rigurozitate tehnica veche a iconografiei elaborată prin experienţa de veacuri a iconarilor din vechime. Aceste etape se aplică aproape în întregime  de către meşterii contemporani şi nu pot fi schimbate, doar adaptate în timp materialelor noi apărute.

 

Fiecare cursant va picta o icoană „da capo al fine ” fiind îndrumat de către lector să-și însușească maniera de pictare specifică tehnicii bizantine. Cursul este structurat în 10 ședințe cu durata de 2 ore, în două grupe de maxim 10 persoane, după următorul orar: 10 – 12 şi 18:30 -20:30. Puteți alege programul de atelier dimineața sau după-amiaza. Zilele alese sunt cele de marți, joi și sâmbătă din fiecare săptămână a perioadei 24 iulie – 14 august 2018.

Înscrieri și informații la telefon 0230 216439 sau pe e-mail: [email protected]. Prețul cursului: 30 lei. Plata se poate realiza în numerar la casieria muzeului. Pot participa adulți și tineri cu vârsta peste 18 ani.

„Sperăm ca atelierul propus să răspundă aşteptărilor publicului şi ne dorim ca la sfârșitul atelierelor lucrările realizate de către participanți să fie reunite într o expoziție pentru publicul sucevean în spațiul Muzeului de Istorie”, adaugă inițiatorii acestui atelier.

 

 


Intră acum și în grupul de