Patru zile de poveste în spirit medieval, la cea de-a XII-a ediție a Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”


Intră acum și în grupul de

Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei și Primăria Municipiului Suceava organizează, în perioada 16 -19 august a.c., cea de-a XII-a ediție a Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”.

Potrivit organizatorilor, festivalul se va desfășura în Cetatea de Scaun şi la Muzeul Satului Bucovinean .

„Te vor întâmpina 400 de cavaleri, domniţe, păpuşari din țară și din Serbia, Ungaria, Turcia, Ucraina, Slovacia cu: dansuri, spectacole cu foc şi lasere, cai, pantomimă, şcoli de lupte, comedia dell’arte, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, animații medievale (painting facial), baloane de săpun uriașe, toate la Festivalul Medieval Suceava 2018”, au anunțat reprezentanții Muzeului Bucovinei.  (M.T.)

Program festivalului:


Intră acum și în grupul de