Atelierul istorico-didactic „Cetăți, domni și domnițe – perioada medievală în miniatură”, la Cetatea de Scaun a Sucevei


Intră acum și în grupul de

În ultima săptămână de vacanță, Muzeul Bucovinei propune copiilor o nouă modalitate de petrecere a timpului liber. La Cetatea de Scaun a Sucevei, în Casa Custodelui şi la Foișorul cetăţii, se va organiza în perioada 4 – 8 septembrie 2018, atelierul „Cetăți, domni și domnițe – perioada medievală în miniatură”, sesiunea de toamnă.

Potrivit reprezentanților Muzeului Bucovinei, timp de cinci zile, între orele 10 – 13, copiii participanți vor îmbina activitățile practice (de colorat, decupat, lipit, modelat) cu partea teoretică, coordonată de specialiştii de la Cetatea de Scaun, în care se va povesti despre arhitectura unei cetăți medievale, în general, dar și despre arhitectura Cetății de Scaun a Sucevei, despre modalitățile de apărare sau de asediere a unei cetăți dar și despre evoluția podoabelor dea lungul timpului.

„Activitățile practice se vor finaliza cu realizarea din hârtie/carton, a unei machete de cetate medievală, pe care o pot personaliza cum doresc, amplasând în jurul ei oșteni sau diferite piese de armament. O noutate a atelierului din sesiunea de toamnă constă în faptul că, după prezentările despre bijuterii şi evoluţia lor în timp, copii vor realiza și diverse bijuterii (mărgele, pandantive, brăţări) din pastă modelatoare”, arată sursa citată.

Înscrierile, în limita locurilor disponibile, se pot face la Muzeul Bucovinei sau la Casa Custodelui de la Cetatea de Scaun a Sucevei, prin completarea unei fişe de înscriere.

Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0784 275644- Cetatea de Scaun a Sucevei sau 0230 216439 interior116 – Biroul Educaţie, Marketing şi Comunicare.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de