Intră acum și în grupul de
Muzeul Bucovinei pune la dispoziția publicului vizitator pe toată perioada lunii septembrie 2018, în Sala de expoziții Cafeteria a Muzeului de Istorie, o expoziție de linogravuri în care au fost reunite cele mai bune lucrări realizate de copii în anul 2017 în cadrul atelierului ”Alternative picturale”.
Potrivit organizatorilor, autorii celor 25 de linogravuri sunt copii cu vârste între 6 și 14 ani din Suceava pentru care Muzeul Bucovinei și Consiliul Județean Suceava au pus la dispoziție materiale, suport logistic și lector de specialitate, Camelia Rusu-Sadovei.
Lucrările expuse sunt semnate de: Vrînceanu Iustin, Irimia Ștefan, Ivan Otilia, Tărăboanță Iustin, Lucașevici Elena, Nesteriuc Bianca, Balan Dragoș, Năstase Violeta, Olariu Anastasia, Păstrăv Anelise Maria, Filon Litvinchevici Teona, Jitariu Maria, Andronic Dragoș, Păstrăv Andra Melisa, Ududec Marius, Teodorescu Flavius, Palade Maya Daria, Siretean-Macovei David, Siretean-Macovei Daria, Gavrilescu Ana și Melinte Robert.
„Va invităm să vă bucurați ochii și sufletul de minunatele opera de artă create de acești talentați copii!”, au transmis reprezentanții Muzeului Bucovinei.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de