Intră acum și în grupul de
Uniunea Polonezilor din România organizează la Suceava, pentru a 20-a oară, „Zilele Culturii Polone”, sub deviza „Mai aproape unii de alţii”. În cadrul manifestărilor se va desfășura un simpozion internațional dedicat relaţiilor istorice şi culturale polono-române, precum şi aspectelor lor contemporane.
Potrivit unui comunicat al Uniunii Polonezilor din România, simpozionul de anul acesta este intitulat „Despre relațiile polono-române de-a lungul timpului în anul Centenarului Independenței Poloniei și Marii Uniri a României” și se va desfășura în zilele de 14-15 septembrie 2018, în trei secțiuni: În lumea istoriei, În lumea culturii și În lumea problematicii minorităților naționale.
În cadrul Zilelor Culturii Polone, pe lângă simpozion, organizatorii au pregătit și alte manifestări, printre altele, o secțiune dedicată Centenarului Independenței Poloniei și Marii Uniri a României, prezentarea de noi cărți dedicate relațiilor polono-române, concertul unui ansamblu folcloric din Polonia, o expoziție legată de Centenarul în Polonia și România, iar ziua de 16 septembrie va fi petrecută în comunitatea poloneză din Soloneţu Nou, în timpul Sărbătorii Roadelor.
„De 20 ani Zilele Culturii Polone sunt o manifestare care unește simpozionul pe tema relațiilor polono-române de-a lungul veacurilor înțelese în sens larg, precum și manifestări culturale. Din anul 2006 un element permanent al Zilelor Culturii Polone este Sărbătoarea Roadelor în Solonețu Nou în timpul căreia se prezintă toate comunitățile poloneze din România, precum și vecinii români și alte minorități”, a arătat sursa citată.
Astfel, ediția a 20-a a Zilelor Culturii Polone de anul acesta va debuta în ziua de 14 septembrie, la ora 9:30, la Muzeul de Istorie din Suceava cu deschiderea oficială și vernisajul expozițiilor.
„Poloneze și româncele care au schimbat lumea” – este o expoziție excepțională pregătită de Institutul Polonez din București cu ocazia Centenarului redobândirii Independenței Poloniei și Marii Uniri a României. Anul 1918 este și momentul când femeile poloneze au obținut drept de vot. Expoziția prezintă 34 de femei excepționale – poloneze și românce, care au avut curaj și determinare să schimbe țara lor, Europa și întreaga lume. Au luptat pentru drepturile femeilor, au schimbat fața societății lor, au fost pioniere ale progresului, educației, artei, au atins rezultate deosebite în sport, au făcut fapte eroice. Datorită lor, lumea de astăzi este mai bună și mai frumoasă.
Expoziția „RO mania” este o expoziție de fotografie care prezintă imaginea subiectivă a României a lui Władysław Kubień – polonez din regiunea Transolza (locuita de numeroasă diaspora poloneză) în Republica Cehă – artist plastic, grafician, sculptor și fotograf, care în repetate rânduri a vizitat România în calitate de participant la Zilele Culturii Polone, instructor la atelierele și taberele artistice din satele poloneze din Bucovina, dar și în calitate de artist, cu lucrările sale la multe expoziții din multe locuri din România. Această țară, locuitorii ei, natura și monumentele ei l-au fascinat și inspirat de ani. Władysław Kubień ne invită într-o „călătorie” prin România așa cum a cunoscut-o, îndrăgit-o și văzut-o prin obiectivul aparatului său și pe care o poartă în sine de ani.
După deschiderea expozițiilor, organizatorii invită publicul la prezentarea imaginii unei femei excepționale și a unui om frumos – Maria Lesiecka – la 10 ani de la moartea sa, născută în Bucovina, implicată în timpul celui de-Al II-lea Război Mondial în conspirația antihitleristă, antisovietică, curier și traducător, iar după război represionată de autoritățile comuniste.
„Simpozionul internațional intitulat „Despre relațiile polono-române de-a lungul timpului în anul Centenarului Independenței Poloniei și Marii Uniri a României” va începe în sălile de conferință ale Muzeului de Istorie cu secțiunea dedicată anului 1918 în România și Polonia, urmată apoi de două zile de dezbateri ale istoricilor, lingviștilor, etnografilor, istoricilor culturii.
Pe 15 septembrie, după-amiază, vor avea loc concluziile simpozionului și lansarea celor mai noi cărți dedicate tematicii polono-române editate în Polonia și România”, mai arată Uniunea Polonezilor din România.
Tot în aceeași zi, sâmbătă, 15 septembrie, la ora 13.30, sucevenii sunt invitați să ia parte la un moment polonez pe esplanada Casei de Cultură.
Va evolua Fanfara de Tineret de pe lângă Unitatea de Pompieri din localitatea Skawa în regiunea Małopolska înființată în 1933.
„Înfrumusețează sărbătorile naționale în timpul cărora prezintă repertoriul oficial cu defilare, interpretează și muzică de film, muzică big band și muzică clasică. Șeful orchestrei este Robert Pustuła, iar dirijor Paulina Smaciarz. Participarea orchestrei la Zilele Culturii Polone a fost posibilă cu ajutorul Consiliului Voievodatului Małopolska din Polonia”, precizează sursa citată.
Ziua de 16 septembrie va fi dedicată în întregime Sărbătorii Roadelor în Solonețu Nou care va începe cu Sfânta Liturghie de la ora 11:00 după care vor urma: expoziția de roade și specialități culinare, picnic și spectacolul folcloric cu participarea ansamblului „Sołonczanka” din Solonețu Nou, precum și a musafirilor, a Fanfarei de Tineret de pe lângă Unitatea de Pompieri din localitatea Skawa în regiunea Małopolska și a trupei „Pieczarki” din regiunea Żywiec-ului care prezintă un dinamic folk rock muntenesc (http://pieczarki.art.pl/).
La evenimentele organizate cu prilejul Zilelor Culturii Polone sunt așteptați să participe reprezentanți ai Senatului Poloniei, Ambasadei R.P. la București și ai Institutului Polonez din București, reprezentanții Voievodatului Podkarpackie înfrățit cu județul Suceava, precum și reprezentanți ai Consiliului Județean a Voievodatului Małopolska.
Zilele Culturii Polone – „Mai aproape unii de alții”
În septembrie 1999, la 60 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial și de la refugiul polonez în România, Uniunea Polonezilor din România a organizat un ciclu de manifestări cu o sesiune popular-științifică intitulată „Al doilea război mondial pe fundalul relațiilor polono-române”, o expoziție de fotografii și spectacolul Ansamblului de Cântece și Dansuri „Krakus” al Academiei de Minerit și Siderurgie din Cracovia. Grupul unor străluciți oameni de știință polonezi și români a fost convins să participe de consulul de atunci al R.P. la București – Kazimierz Jurczak. Mulți ani a slujit manifestării cu sfatul, sprijinul și ajutorul său. Urmând sfatul lui, Uniunea Polonezilor a editat apoi prima culegere cuprinzând materialele sesiunii.
Anul următor, această primă încercare s-a transformat în manifestarea numită Zilele Culturii Polone. De atunci scopul lor a fost promovarea istoriei polone, a culturii și imaginii Poloniei contemporane în rândul vecinilor români, precum și acțiuni care să vină în sprijinul cunoașterii reciproce polono-române. Cu acest prilej, Uniunea Polonezilor din România a prezentat și imaginea și realizările comunității polone din România. De la cea de a patra ediție, Zilele Culturii Polone stau sub deviza „Mai aproape unii de alții” care subliniază acest aspect deosebit de important.
Inițial, simpozionul a abordat doar probleme istorice, cu timpul, grupului referenților li s-au alăturat remarcabili lingviști polonezi și români, traducători, precum și etnografi, geografi, istorici ai artei. Deci, simpozionul a fost lărgit cu secția filologică, etnografică, iar ceva mai târziu și cea bucovineană, precum și cu lansarea de cărți legate de tematica polono-română.
De 20 ani Zilele Culturii Polone sunt o manifestare care unește simpozionul pe tema relațiilor polono-române de-a lungul veacurilor înțelese în sens larg, precum și manifestări culturale. Din anul 2006 un element permanent al Zilelor Culturii Polone este Sărbătoarea Roadelor în Solonețu Nou în timpul căreia se prezintă toate comunitățile poloneze din România, precum și vecinii români și alte minorități.
În timpul simpozionului, în ultimii 19 ani au participat 260 de referenți, au fost prezentate 614 referate, iar în cele 19 cărți de referate de până acum au fost publicate 547 de texte din diverse domenii pe tema relațiilor polono-române. În fiecare an, în timpul simpozionului se întâlnesc zeci de oameni de știință, dar și pasionați ai ambelor țări, precum și cei cărora le este aproape ideea cunoașterii reciproce polono-române.
În acest an Zilele Culturii Polone au loc pentru a 20-a oară. Este cel mai mare eveniment anual al Uniunii Polonezilor din România și una din cele mai importante realizări.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de