Intră acum și în grupul de
Balul Bobocilor din acest an organizat de elevii Colegiului Național „Petru Rareș” din Suceava va avea ca invitat special pe Liviu Teodorescu, iar tema acestuia este călătoria în timp la împlinirea unui centenar de la Unire.
Spectacolul se va desfășura în data de 19 octombrie la Casa de Cultură a Sindicatelor începând cu ora 18:00.
Un număr de 53 de elevi vor prezenta diverse momente artistice în cadrul acestui spectacol, iar pentru buna organizare a acestui eveniment s-au implicat activ elevi ai claselor a XII-a.
„Este nevoie de timp ca lumina să ajungă la noi și, ca rezultat, tot ce vedem este în trecut. Când vezi soarele pe geam, lumina este deja cu 8 minute și 20 de secunde în trecut. De aceea ne-am gândit să vă oferim o experiență unică și să plecăm împreună într-o călătorie în timp alături de ceasornicar și tinerii învățăcei pe data de 19 Octombrie 2018, la Casa de Cultura a Sindicatelor Suceava, alături de invitatul nostru special, Liviu Teodorescu”, arată organizatorii.
(N.B.)
Intră acum și în grupul de