Activități destinate învățării limbii franceze, miercuri, la Biroul Francez din Suceava


Intră acum și în grupul de

Centrul de Reușită Universitară (CRU) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare din Suceava” demarează, în colaborare cu Biroul Francez, o serie de activități destinate învățării limbii franceze, sub genericul „Le français, c’est facile!”.

„Activitatea face parte din proiectul Francofonia în comunitate, un proiect inițiat de CRU Suceava și sprijinit de Agenția Universitară a Francofoniei, și își propune să  aducă franceza mai aproape de cei mai tineri locuitori ai orașului Suceava”, au precizat reprezentanții Biroului Francez din Suceava.

Potrivit sursei citate, miercuri, 24 octombrie a.c., la ora 17.00, la Biroul Francez, micii francofoni cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani vor pătrunde într-un univers nou și fascinant, cel al limbii franceze, cu ajutorul dnei lector dr. Mariana Șovea de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării.

„Imagine, culoare, joc, cântec, comunicare sunt câteva cuvinte cheie care vor caracteriza relația profesor-elev. Un spațiu generos, care se poate organiza după nevoie, este gazda activității de învățare propuse.  Sucevenii francofili doritori să redescopere universul copilăriei prin ochii micilor pasionați de limba franceză sunt invitați la Biroul Francez”, a arătat sursa citată.

Intrarea este liberă.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de