Recital de vioară și pian la patru mâini, la Muzeul de Istorie din Suceava


Intră acum și în grupul de

Pentru  aniversarea Centenarului Marii Uniri, în cadrul serilor muzeale, joi, 6 decembrie a.c., la ora 18.00, la Muzeul de Istorie va avea loc un Recital de vioară și pian la patru mâini, cu un program intitulat „Enescu și Muzica Lumii”, susținut de pianiștii Corina Răducanu , Eugen Dumitrescu, violonista Anca Vasile și pianistul Alessandro Trebeschi.

Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu cântă împreună din anul 2005.  Activitatea concertistică a duo-ului pianistic cuprinde participări în 25 de festivaluri naționale și internaționale, peste 400 de recitaluri în țară (86 de localități) şi în străinătate (Austria, Germania, Italia, Republica Moldova, Ucraina).

Alături de cele 11 turnee de promovare a muzicii clasice, duo-ul pianistic a avut onoarea de a susține primele concerte de pian din istoria localităților Avrig, Bălan, Ciocănești, Ditrău, Făgăraș, Găești, Hațeg, Lehliu-Gară, Moreni, Petrila, Praid, Târnăveni și Titu. Un concert aparte, în premieră, a avut loc în Fortul 13 Jilava cu ocazia Congresului Inter-Asso 2014. Activității concertistice a duo-ului pianistic i se adaugă numeroase premii naționale și internaționale obținute la concursurile de profil, prezențe în juriile concursurilor naționale și internaționale de specialitate, precum și masterclass-uri susținute ca profesori invitați. Corina RĂDUCANU şi Eugen DUMITRESCU sunt absolvenţi ai Liceului de Muzică George Enescu și ai Universității Naționale de Muzică din București, la clasa de pian a prof.univ.dr. Vlad DIMULESCU și muzică de cameră a conf. univ. dr. Manuela GIOSA și conf. univ. dr. Ioana Raluca VOICU-ARNĂUȚOIU, unde și-au completat și încheiat studiile (licență, master, doctorat, post-doctorat).

Cei doi pianiști sunt fondatorii Asociației Klavier ART și inițiatorii mai multor programe culturale ce au loc anual în diferite orașe și regiuni ale țării (Făgăraș, Gheorgheni, Petroșani, Rădăuți, Reghin, Reșița, Sibiu, Zărnești și Munții Retezat).

Violonista Anca Vasile s-a născut la Tulcea unde a început studiul viorii la vârsta de 4 ani. A urmat cursurile Liceului de Muzică George Enescu din București. Este licențiată a Universității Naționale de Muzică București, promoția 2005 și a Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma (Italia), promoția 2009. Este laureată cu 9 premii naționale și 3 premii internaționale, cel mai recent fiind în 2010 la Rovere d`Oro (Liguria, Italia). De asemenea, a participat la renumitele concursuri internaționale Queen Elisabeth (Bruxelles, Belgia) și Violin Masters (Monte Carlo).

A participat la cursuri de măiestrie susținute de violiniștii: Yuri TORCINSKY (concert maestru al orchestrei din Manchester), Mark LUBOVSKY (câștigătorul premiului I la concursurile Paganini, Sibelius, Ceaikovski), Nabueko ASEADA (concert maestru Berliner Philarmoniker Orchestra), Giulio FRANZETTI (concert maestru Scala di Milano), Kim NAM NUM (Coreea de Sud), Yvry GITLIS (Franța) și Ștefan GHEORGHIU. A fost solistă alături de orchestrele Lyceum Strings, Orchestra Universității din București, Orchestra Medicilor din București, Orchestra Filarmonicii din Râmnicu Valcea și Orchestra Filarmonicii din Galați, Bucharest Wind Orchestra, Orchestra di Fiatti di Borgosatollo. Colaborează cu orchestrele din Brescia, Bolzano și Bologna. Alături de pianistul Enrico POMPILI a înregistrat 2 CD-uri cu lucrări ale compozitorului Alberto BONERA. Din anul 2012 este profesor de vioară la Conservatorul Luca Marenzo din Brescia și Darfo (Italia).

Alessandro Trebeschi este licențiat al Conservatorului Lucio Campiani din Mantova (2000), la clasa profesorului Giacomo BELLINI. Își continuă studiile la Universitatea din Brescia unde termină Facultatea de Economie Politica (2003) și la Universitatea din Pavia unde absolvă Facultatea de Economie Internațională (2006). Este discipolul profesorilor Rinaldo ROSSI, Cristiano BURATO și Piernarciso MASI.

A urmat cursuri de perfecționare cu Michel BEROFF, Aldo CICCOLINI, Claudio MARTINEZ-MEHNER, Jeffrey SWANN, Paolo BORDONI și Klaus HELLWIG. Este laureat al concursurilor Maria Canals (Barcelona, Spania), Europeen Piano Competition (Le Havre, Franța), semifinalist la Premio Iturbi (Valencia, Spania), afirmându-se și la alte concursuri naționale și internaționale. A concertat pe scene importante din Europa și Asia (Germania, Macedonia, Polonia, Republica Moldova, Spania și Japonia). Recent a fost invitat să concerteze la Teatro Grande din Brescia, Teatro Bibiena din Mantova, Teatro Sociale din Como și Sala Verdi din Milano. Are o intensă activitate ca pianist acompaniator, cântând cu numeroși soliști vocali, alături de care susține concerte și recitaluri. Colaborează cu teatre importante precum Teatrul Maggio Fiorentino din Florența, Teatro Grande din Brescia și altele.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de