Peste 50 de evenimente sportive, artistice și culturale vor fi organizate în acest an în Țara Dornelor, destinația ecoturistică a Bucovinei


Intră acum și în grupul de

Cu scopul de spori atractivitatea destinației Țara Dornelor în rândul vizitatorilor de pretutindeni, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD) a realizat un calendar al evenimentelor de peste an care se desfășoară în destinația ecoturistică. În acest demers, AETD a fost sprijinită de autoritățile locale din cele nouă comune din destinație (Dorna Arini, Șaru Dornei, Panaci, Iacobeni, Ciocănești, Cârlibaba, Dorna Candrenilor, Coșna și Poiana Stampei) și municipiul Vatra Dornei.

Peste 50 de evenimente sportive, artistice și culturale se desfășoară an de an în Țara Dornelor, determinând vizitatorii să participe, alături de localnici, la: concursuri de schi pentru începători și inițiați în cadrul Serbărilor Zăpezii din Vatra Dornei și din Cârlibaba; să se bucure de atmosfera antrenantă oferită de concurenți din cele 13 țări participante la Campionatul Mondial de Sanie pe Pistă Naturală – singura din România omologată internațional; competiții de alergare montană, cum este HIT THE EGG, aflat la a patra ediție, competiții cu ambarcațiuni de tip caiac, pe râul Dorna.

La fel de atractive sunt și evenimentele cu caracter artistic și cultural precum: Bucovina Acoustic Park, festivalul de artă urbană – Dorna Art, Caravana Filmelor Next – Picnic și Cinema sub clar de lună și Ziua Internațională a Muzicii.

Pentru promovarea autenticității locale și pentru revitalizarea ocupațiilor străvechi, în Țara Dornelor se organizează anual și sărbători cu specific local-tradițional, cum ar fi baluri ale gospodarilor, zilele comunelor, ziua Internațională a Iei, festivaluri folclorice, de datini și obiceiuri de iarnă. În cadrul acestor manifestări sunt implicați meșteșugarii și producătorii locali, prilej cu care se promovează zona prin intermediul preparatelor din: fructe de pădure, ciuperci, păstrăv, lactate, plante medicinale, sau a obiectelor de artizanat cum sunt ouăle încondeiate, trăistuțele tradiționale, sculpturile în lemn, picturile pe sticlă sau lemn, precum și elementele vestimentare precum iile, bundițele și cămeșile.

Țara Dornelor este o destinație verde, potrivită pentru toate categoriile de vârstă care, în funcție de preferințe, se pot bucura în aer curat de peisaje, trasee montane, activități sportive în natură și pot descoperi unicitatea locurilor și frumusețea comunității rurale într-un cadru încă bine conservat.

Calendarul anexat acestei informări a fost realizat de Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, în cadrul programului „Green Entrepreneurship” – proiectul de dezvoltare a destinației de ecoturism Țara Dornelor, sprijinit și finanțat de Romanian-American Foundation și Fundatia pentru Parteneriat. Acesta este distribuit în destinația Țara Dornelor la principalii agenți economici din domeniul turismului, la instituțiile culturale și de invățământ, la primăriile din zonă.(C.P.)


Intră acum și în grupul de