Horaţiu Mălăele şi prietenii, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Librăria Cărtureşti, situată la parterul IuliusMall Suceava, a găzduit joi seară, o întâlnire culturală de excepţie, în care invitatul principal a fost distinsul maestru Horaţiu Mălăele. Evenimentul a fost prilejuit de lansarea volumului autobiografic “Horaţiu despre Mălăele”, apărut la Elena Francisc Publishing, care conţine fotografii cu familia artistului Horaţiu Mălăele, fotografii cu prieteni apropiaţi ai artistului, caricaturi şi chiar “un început de roman”, după cum a mărturisit artistul însuşi. Cartea maestrului, disponibilă pe rafturile librăriei Cărtureşti, a fost suportul perfect pentru autografele cerute de admiratori.

Pe scena amplasată în interiorul librăriei Cărtureşti, maestrul Horaţiu Mălăele, împreună cu graficianul satiric sucevean, Mihai Pânzaru PIM, au încântat audienţa cu schimburi savuroase de replici şi au depănat amintiri care au stârnit nostalgie şi zâmbete deopotrivă. Apoi, pe rând, cei din audienţă au avut ocazia să-l provoace pe Horaţiu Mălăele la discuţie, adresându-i întrebări.

Lansarea a fost însoţită şi de o expoziţie de lucrări inedite ale maestrului Horaţiu Mălăele, lucrări care încă pot fi admirate la parterul IuliusMall, imediat lângă librăria Cărtureşti. Invitaţii speciali ai acestei lansări-eveniment au fost tenorii din formaţia Distinto, care au încântat audienţa cu melodii celebre, în acord cu tonalitatea festivă a evenimentului.


Intră acum și în grupul de