Expoziţia Mineralia, în perioada 17 – 21 aprilie, la Muzeul de Științele Naturii Suceava


Intră acum și în grupul de

O nouă ediţie a celei mai mari expoziţii dedicată exclusiv pietrelor fine, pietrelor de podoabă, pietrelor preţioase şi cristalelor, Mineralia, va avea loc în perioada 17 – 21 aprilie a.c., la Muzeul de Științele Naturii Suceava.

Potrivit organizatorilor, pasionaţii lumii mineralelor vor găsi peste 100 de specii minerale în eşantioane de colecţie, roci cu fosile, meteoriţi si cristale cu forme naturale; roci sculptate şi obiecte de decor din agat, jasp, calcar, jad sau malachit.  Gemele – pietre cu calităţi estetice superioare – sunt prezentate sub forme şlefuite pentru a scoate în evidenţă frumuseţea, culorile sau transparenţa.

Doamnele și domnişoarele vor putea admira și achiziționa bijuterii dintre cele mai diverse, medalioane zodiacale, brăţări, cercei sau coliere elaborate, toate din pietre de podoabă, fine sau preţioase.

Organizatorii au menționat că mineralul pus în evidenţă la această ediţie va fi rubinul.

„O piatră preţioasă din familia corindonului, cunoscută pentru culoarea roşu intens, de unde a primit și numele (din latină rubinus=cel roşu). Natural apare în roci metamorfice formând cristale hexagonale de duritate mare, imediat sub diamant. Cele mai frumoase piese din bijuteriile cu rubin provin din Asia – Myanmar, Sri Lanka sau Brazilia”, a arătat sursa citată.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de