Intră acum și în grupul de
Pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava se va juca duminică, 5 mai a.c., de la ora 17:00, premiera spectacolului „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama” (povești de adormit copiii și de trezit ușor părinții), de Matei Vișniec, în regia lui Ioan Brancu.
Potrivit reprezentanților teatrului sucevean, primul spectacol pentru copii și părinți marchează și punerea în scenă pentru prima dată în istoria teatrului a unui text semnat de Matei Vișniec.
Echipa de producție este formată din: Regia artistică: Ioan Brancu; Autor: Matei Vișniec; Scenografia: Ana Maria Condruz; Coregrafia: Andreea Duță; Muzica: Cári Tibor; Light design: Lucian Moga; design: Andrei Cozlac.
Din distribuție fac parte actorii Cristina Florea, Horia Andrei Butnaru, Clara Popadiuc, Răzvan Bănuț, Alexandru Marin, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Cosmin Panaite, Cătălin Ștefan Mîndru și Bogdan Amurăriței.
„Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama” este, așa cum spune chiar autorul, un spectacol cu povești de adormit copiii și de trezit ușor părinții, un spectacol pentru toată familia.
„Despre copiii noştri şi hoţii de timp
Oare mai ştiu, astăzi, adulţii, să le ofere timp copiilor?
Am scris „Extraterestrul care voia ca amintire o pijama” pornind de la această întrebare, dar şi de la tragedia umană trăită în ultimele două decenii de România. În jur de patru milioane de români s-au dus să lucreze în străinătate şi deseori copiii lor au fost încredinţaţi bunicilor, altor rude apropiate, ba chiar vecinilor… Nu vom putea evalua niciodată, cu nici un instrument psihologic sau sociologic, frustrarea resimţită de aceşti copii care au crescut fără prezenţa mamei şi a tatălui, fără acest timp unic, bogat în sentimente şi încredere în viaţă, pe care numai un părinte îl poate dărui copilului.
Dar societatea de consum şi ultracompetitivă a zilelor noastre îi face şi pe mulţi părinţi care îşi au copiii alături să uite că aceştia nu au nevoie nici de tone de jucării şi nici de zeci de ecrane pentru a fi fericiţi. O bărcuţă de hîrtie, o oră petrecută împreună, o plimbare în natură, puţină imaginaţie şi multă dragoste marchează infinit mai mult sufletul copilului decît un întreg magazin de jucării electronice oferit în dar. Din păcate în lumea globalizată se multiplică hoţii de timp. Imperiul industriei de divertisment are o singură obsesie: cum să fure cît mai repede timpul copiilor noştri, în cantitate cît mai mare, şi dacă se poate chiar de la vîrsta de şase luni sau un an.
Tehnologia are două feţe, ca la teatru: una rîde şi una plînge. Prima este încrezătoare în viitor şi ne spune că invenţiile de azi, Internetul şi telefonul mobil, ne vor ajuta să fim mai inteligenţi, mai eficienţi, mai prosperi. A doua observă însă că există şi o spălare pe creier operată prin zecile de invenţii de care nu avem numaidecît nevoie, că uneori copiii noştri devin de la vîrste fragede dependenţi de ecrane şi de căşti, că mult prea des instrumentele destinate să ne ajute în comunicare ne însingurează de fapt tot mai mult.
Această piesă s-a născut şi dintr-o anumită durere resimţită de mine tot umblînd prin satele Bucovinei. Am văzut atîtea case pustii, unele dintre ele foarte frumoase dar nelocuite… Toate aceste case care plîng îşi aşteaptă familiile. Construite şi pentru nişte copii care nu mai apucă să copilărească în ele, toate aceste case mi-au cerut, pe limba lor tăcută, ajutorul… Sigur, nimeni nu-i poate convinge pe români să revină în masă în ţara părăsită de ei în general de nevoie… Eu însumi fac parte dintre cei care, la un moment dat, „au plecat”. Şi totuşi, totuşi, simt că aproape toţi românii „plecaţi” sunt preocupaţi, sunt frămîntaţi de gîndul întoarcerii. Poate că şi din acest motiv şi-au construit case în România, ca să-i aştepte cineva acolo, ca să nu uite total de rădăcinile lor.
Casele în aşteptare sunt un subiect tragic al timpurilor noastre şi am încercat să-l captez în piesa mea. Cu atît mai mult cu cît, înaintînd în vîrstă, descopăr treptat că şi pentru mine (ca şi pentru alţi români) gîndul întoarcerii începe să dea sens plecării.
„Extratrestrul care îşi dorea ca amintire o pijama” nu este însă o piesă tristă… Spectatorii vor găsi în ea, alături de multe întrebări, şi multe momente comice şi muzicale. Mi-am dorit ca acest text să ofere două etaje: unul pentru copii şi altul pentru părinţi. Adulţii şi copiii, venind împreună la spectacolul trupei din Suceava, vor trăi, cred, emoţii diferite, vor avea percepţii diferite. Nu întîmplător mi-am subintitulat piesa „Poveşti de adormit copiii şi de trezit, uşor, părinţii”.
Ar mai trebui poate să mai vorbesc despre extraterestru, despre ce caută el în piesa mea. Dar prefer să-i las pe spectatorii mari şi mici să dialogheze direct cu el. Personajele inventate de un dramaturg sunt cei mai buni purtători de cuvînt ai inimii sale”, a transmis Matei Vişniec.
Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Vişniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi, în nordul României.
A debutat cu poezie în revista Luceafărul în 1972. Mai tîrziu, stabilit la Bucureşti unde a făcut studii de filozofie, s-a numărat printre fondatorii Cenaclului de luni condus de criticul Nicolae Manolescu. A debutat în volum în 1980, la editura Albatros, cu o culegere intitulată La noapte va ninge.
Matei Vişniec este autorul a şase volume de poezie, cinci romane, o carte de nuvele şi peste 50 de piese de teatru. Din 1987 trăieşte în Franţa unde lucrează ca jurnalist la Radio France Internationale. După căderea comunismului în 1989, activitatea lui Matei Vişniec s-a derulat între Franţa şi România, între două culturi şi două limbi, între Vest şi Est. Piesele sale sunt traduse în peste 30 de limbi şi s-au aflat pe afiş în peste 30 de ţări. Numeroase premii i-au răsplătit actvitatea, începînd cu Premiul pentru poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România în 1984 pentru volumul Înţeleptul la ora de ceai. El a mai obţinut Premiul Academiei Române şi Premiul UNITER (Uniunea teatrală din România) pentru întreaga activitate. In Franţa i s-a decernat Premiul presei la Festivalul internaţional de teatru de la Avignon, Premiul european al Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici (SACD), precum şi Premiul de literatură europeană Jean Monnet.
Regizorul Ioan Brancu, despre acest text. ”Spectacolul care e în lucru la Teatrul Matei Vișniec din Suceava pornește de la piesa lui Matei Vișniec, Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama. Eroii poveștii sunt trei copii, Eliza, Adrian și Manuela, ai căror părinți lucrează în Italia. De copiii rămași acasă are grijă bunica, pisica și cățelul. Din păcate, o situație mult prea cunoscută… În povestea lui Matei Vișniec, însă, într-o seară, se întâmplă ceva extraordinar: în camera copiilor apare un Extraterestru. Cei patru fac cunoștință și, după ce Extraterestrul le dăruiește bulgări de timp, un plan îndrăzneț își face loc în mintea lor: îl roagă pe misteriosul lor vizitator să-i ajute să termine casa începută de părinții lor pentru ca aceștia să se poată întoarce la ei, acasă, pentru că părinții așa spun, că de asta au plecat, ca să strângă bani să-și construiască o casă nouă. Extraterestrul îi ajută, apoi le îndeplinește cele mai arzătoare dorințe iar la despărțire, căci îl cheamă și pe el cineva, acasă, nu vrea, ca amintire decât niște mărunțișuri printre care o… pijama… O poveste simplă, cu animale drăguțe, cu cântece despre planete și galaxii, cu eternul conflict între bunica obosită și nepoții plini de energie… Așa pare, însă e mai mult decât atât. Sub această glazură se ascunde partea mai întunecată a poveștii, căci povestea copiilor pe care părinții îi vizitează de două ori pe an cu brațele pline de cadouri menite să le compenseze lipsa, nu e, deloc, una luminoasă. Spectacolul nu e o lecție, nici pentru copii, nici pentru părinții lor. Matei Vișniec nu dă soluții, dar le cere. Așa cum știe el cel mai bine s-o facă: elegant, discret, poetic dar puternic, convingător, emoționant”, afirmă Ioan Brancu.
Ioan Brancu, cel care semnează regia spectacolului „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama” este un remarcabil artist păpușar și mim, dar și conferențiar universitar la secția de Păpuși-Marionete din cadrul Facultății de Teatru a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică București. Născut la Oravița în județul Caraș-Serverin, pe data de 22 mai 1959, Ioan Brancu a absolvit ATF, secția de Păpuși-Marionete în anul 1994.
La Teatrul Țăndărică din București, unde activează și în prezent, a realizat numeroase roluri importante și a colaborat cu regizori precum Cristian Pepino, Bogdan Drăgulescu, Ion Caramitru, Gabriel Apostol sau Alexander Hausvater. În calitate de actor, Ioan Brancu a colaborat și cu Teatrul Național București. În domeniul regiei de teatru, de-a lungul carierei sale, Ioan Brancu a semnat regia pentru spectacole montate la Teatrul Țăndărică dar și pe scenele teatrelor de copii din Ploiești, Râmnicu Vâlcea sau Craiova.
Prețul unui bilet la premiera spectacolului pentru copii este 15 lei, iar la reprezentațiile de după, 7 lei. Relații și rezervări, la telefon: 0759048677.
Intră acum și în grupul de
