Folclorişti din 7 ţări vor participa la Tabăra internaţională de folclor din Bucovina


Intră acum și în grupul de

Sub egida Consiliului Judeţean Suceava, Fundaţia Culturală „Balada”, cu sediul în Amsterdam-Olanda, organizează la Suceava Tabăra internaţională de folclor din Bucovina, în perioada 25 aprilie – 1 mai, precizează Aurelian Ciornei, membru al Academiei de Artă Tradiţională din România. La manifestare participă 40 de folclorişti din Belgia, Elveţia, Germania, Franţa, Olanda, Israel şi Austria, care se ocupă în special de folclorul din ţările balcanice.

„Din 1982 organizăm în Bucovina tabere de învăţare a folclorului muzical-coregrafic. Asemenea cursuri au mai avut loc la Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung, Rădăuţi. De-a lungul anilor, tabăra s-a organizat anual sau la doi ani. Cursurile au menirea unei cât mai fidele cunoaşteri a artei populare bucovinene, fiind cursuri teoretice de învăţare a instrumentelor populare, a cântecelor şi jocurilor din zona noastră. De remarcat că aceste întâlniri leagă prietenii şi transmit în ţările de unde vin cursanţii adevărata imagine a României”, a precizat Aurelian Ciornei.

Cursurile vor avea loc la Suceava şi vor fi susţinute de Aurelian Ciornei şi de Costinel Lionte, maestru coregraf la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” Suceava. Programul taberei mai cuprinde întâlniri în localităţile Mălini, Calafindeşti, Iaslovăţ, Mănăstirea Humorului, Gura Humorului, Stroieşti, în cadrul cărora vor avea loc spectacole folclorice susţinute de formaţii populare din localităţile menţionate.
Oaspeţii vor vizita şi câteva mănăstiri şi monumente istorice din Bucovina.


Intră acum și în grupul de