Week-end distractiv pentru prichindei, la Iulius Mall Suceava: Expoziție interactivă și educativă pentru copii „Egiptul Antic”, ateliere de creație, dar și spectacol folcloric susținut de peste 150 de elevi


Intră acum și în grupul de

Până pe 21 aprilie 2019, năzdrăvanii curioși sunt invitați într-o călătorie fascinantă în Egiptul Antic. Zilnic, între orele 10.00 și 20.00, cei mici sunt așteptați la expoziția interactivă de la parterul Iulius Mall Suceava, unde se pot aventura, prin joc și joacă, într-o incursiune educațională captivantă și distractivă.

Costumați în faraoni sau Cleopatra, află cum decurgea ziua unui faraon și îi vor lua locul pe tron, explorează piramidele, descoperă semnificația hieroglifelor, dar și camera misterioasă în care se găsesc sarcofagul lui Tutankhamon, papirusuri, amfore și instrumente muzicale.

Ștrengarii sunt implicați în numeroase activități antrenante: realizează puzzle-uri magnetice, construiesc mini piramide, se fotografiază cu Sfinxul, învăța hieroglifele și află cum își pot scrie numele cu ele etc. Partener al distracției este Magic FM. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar rezervările se pot face prin e-mail la adresa [email protected] sau la telefon 0230/208.700.

Sâmbătă, cei mici își pot pune în valoare imaginația și îndemânarea la atelierele de creație. De la orele 14.00 și 15.00, specialiștii Creativ & Deco vor fi prezenți în zona magazinelor pentru copii, pentru a-i învăța cum să realizeze o vază cu lalele. Toate materialele necesare sunt asigurate de Iulius Mall, iar la final, micii artiști primesc creațiile cadou. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Tot sâmbătă, de la ora 9.30, la etajul Iulius Mall se va desfășura etapa zonală a Concursului Județean de Folclor „Tradiții Bucovinene”. Pe scenă vor urca peste 150 de elevi, de la 25 de instituții de învățământ formal și nonformal din județul Suceava, care vor oferi publicului un adevărat spectacol de muzică și dans. Evenimentul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Palatul Copiilor, cu sprijinul Iulius Mall. (C.P.)


Intră acum și în grupul de