Femeile, invitate la manifestările organizate de Planetariul Suceava


Intră acum și în grupul de

În săptămâna 02 – 08 martie, femeile au acces gratuit la expoziţii, observaţii astronomice, proiecţii de filme, realizate la Planetariul Suceava, manifestare ce se înscrie şi în cadrul activităţii “Ea este astronom”, cuprinsă în proiectul Anului internaţional al astronomiei din 2009 (AIA). Potrivit Mariei Gavrilescu, şeful secţiei Planetariu, au fost pregătite mai multe acţiuni dedicate femeii: o expoziţie de minerale şi obiecte de podoabă, în perioada 4-8 martie, exponatele fiind aduse de soţii Daniela şi Ilie Pop, din Baia Sprie, meşteri populari şi colecţionari. Joi, 5 martie, la ora 17, în sala de şedinţe a Planetariului s-a desfăşurat o seară astronomică intitulată „Mineralele, florile pământului”, cu o prezentare realizată de conf. univ. dr. Daniela Popescu, de la Facultatea de Istorie-Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava”. Expunerea a fost ilustrată de expoziţia de fotografie cu diferite minerale surprinse în imagini, montată în sala de şedinţe.

“Un sfert din numărul astronomilor profesionişti este reprezentat de femei şi acest domeniu continuă să atragă din ce în ce mai multe femei. Există o mare diversitate geografică, în cadrul căreia unele ţări nu au nicio reprezentantă a sexului feminin în acest domeniu de activitate, în vreme ce în alte ţări se poate ajunge până la 50% din numărul de astronomi profesionişti. Numărul mare de retrageri ale femeilor din acest domeniu indică faptul că împrejurările nu le sunt favorabile în mediul cercetării mondiale. Egalitatea sexelor prezintă un interes deosebit pentru întreaga comunitate ştiinţifică, indiferent de localizarea geografică. Programul AIA 2009 “Ea este astronom” va oferi puncte de plecare în discutarea acestor probleme şi găsirea de soluţii concrete”, spun organizatorii.


Intră acum și în grupul de