Intră acum și în grupul de
Studenţii de la Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava şi-au expus miercuri invenţiile la parterul complexului comercial Iulius Mall, cu prilejul deschiderii oficiale a “Expoziţiei de Inventică”. Evenimentul s-a concretizat ca urmare a invitaţiei lansate de conducerea complexului comercial universităţii sucevene şi reprezintă “un pas important în promovarea cercetării la Suceava”. Doctoranzii, masteranzii şi studenţii suceveni care au contribuit la crearea maşinilor expuse au fost coordonaţi de directorul Centrului de Inventică Suceava, profesor Dorel Cernomazu.
“Expoziţia de Inventică” prezintă lucrări din diferite domenii, în special maşini neconvenţionale, dintre care cele mai apreciate sunt motoarele solare. În deschiderea expoziţiei a luat cuvântul rectorul universităţii “Ştefan cel Mare”, prof.univ.dr. ing. Adrian Graur, care şi-a exprimat aprecierea pentru munca studenţilor şi, în special, a profesorului coordonator, Dorel Cernomazu, care a reuşit să stimuleze şi să menţină activitatea creatoare a tinerilor inventatori.
La rândul său, directorul Centrului de Inventică Suceava le-a mulţumit rectorului pentru susţinere şi studenţilor pentru munca pe care o depun. Organizatorii au precizat că evenimentul este primul din seria de expoziţii care se doresc a deveni “tradiţie” şi că toate obiectele care pot fi văzute în cadrul “Expoziţiei de Inventică” au câştigat medalii de aur şi argint şi numeroase premii în cadrul Saloanelor de Inventică din ţară şi din străinătate.
La parterul complexului comercial pot fi admirate, până în data de 22 martie a.c., următoarele “idei” ale studenţilor: Micromotorul Electrotatic cu rotor rulant, Motorul Solar, Motorul Solar cu rotor rulant cu silfoane, Transformatorul pentru reglarea continuă a tensiunii în sarcină, Sistemul de urmărire după soare cu motor cu rotor flexibil, Micromotorul electrostatic pas cu pas, Transformatorul reglabil cu înfăşurări deplasabile.
Dorel Cernomazu, Leon Mandici, Constantin Ungureanu, Nicolae Sorea, Branduşa Negru, Iulian Baciu, Niculina Creţu, Elena Olaru, Mihaela Jeder, Elena Crenguţă Bobric, Horia Melinte, Liviu Chiş, sunt câţiva dintre tinerii inventatori suceveni care aduc prestigiu universităţii şi cercetării sucevene.
Intră acum și în grupul de