Universitarul sucevean Aurelian Crăiuțu de la Indiana University (SUA) va conferenția la USV despre maladiile postcomuniste


Intră acum și în grupul de

Departamentul de Ştiinţe Umane şi Social-Politice, în colaborare cu Centrul de Reuşită Universitară şi Departamentul de Limbă şi Literatură Română şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, va organiza miercuri, 5 iunie 2019, de la ora 12:00, în Aula din Corpul E, dezbaterea „Maladiile Postcomuniste”, susţinută de specialişti de renume în domeniul ştiinţelor politice şi filosofiei politice. Dezbaterea va fi moderată de conf. univ. dr. Florin Pintescu.

Vor conferenţia Aurelian Crăiuţu, profesor universitar la Indiana University din Statele Unite ale Americii, împreună cu universitarii ieşeni Daniel Şandru şi George Bondor.

Aurelian Crăiuțu este profesor în cadrul Departamentului de Științe Politice al Indiana University din Bloomington.

El a absolvit Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava, Academia de Științe Economice din București, a studiat un an la Universitatea din Rennes, a fost bursier Fulbright la University of Tennessee din Knoxville și a obținut în 1999 doctoratul în Teorie Politică la Princeton University.

Aurelian Crăiuțu este autor al mai multor cărți, dar și studii, analize și articole în publicații din întreaga lume.


Intră acum și în grupul de