Dezbaterile academice în domeniul comunicării și relațiilor publice la USV continuă: Fostul prefect Florin Sinescu va susține o conferință despre „Rolul mass-media în modernizarea administrației publice”


Intră acum și în grupul de

După primele întâlniri organizate la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava de Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (FLSC) în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară, la care au fost invitați Mirela-Elena Adomnicăi, prefectul județului Suceava, comisar șef de poliție Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, și dr. ing. Cezar Grozavu, directorul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Suceava, fostul prefect Florin Sinescu, șef serviciu în cadrul Instituției Prefectului – județul Suceava continuă seria Dezbaterilor academice în domeniul comunicării și relațiilor publice din sistemul public administrativ, sectorul antreprenorial și mass-media.

Tema dezbaterii va fi : „Rolul mass-media în modernizarea administrației publice”.

Potrivit organizatorilor, prin această întâlnire, studenții de la specializarea Comunicare şi relaţii publice vor avea posibilitatea de a corela cunoștințele dobândite la orele de curs cu informații concrete ce vor viza aspecte comparative între administrația publică din perioada regimului centralizat și cea actuală, în diferitele stadii de reformă și modernizare parcurse până în prezent, precum și modul în care s-a construit imaginea publică a instituțiilor statului în cadrul unui parteneriat sustenabil cu mass-media.

Evenimentul va avea loc la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în data de 3 iunie 2019, ora 16:00, corpul A, etajul II, sala 206. ( Adelina Cristina Ciobanu)


Intră acum și în grupul de