„S-au stins luminile rampei” pentru una dintre cele mai reușite ediții ale Festivalului internațional „Video ART” pentru adolescenți. Au trimis filme adolescenți din Austria, Belgia, Luxemburg, Macedonia, România, Rusia, Spania și Ucraina


Intră acum și în grupul de

Organizată în mod tradițional de către Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava și Asociația cultural-educativă „Clubul Video ART” a elevilor de la această instituție, ediția din acest an a reprezentat o cotitură în derularea sa. Numărul de participanți la această ediție a depășit orice așteptare din partea organizatorilor, mai ales în ceea ce privește filmele din străinătate, ce au sosit într-un număr impresionant, aproape egal  cu cel din România. Nu atât numărul acestora a contat, cât mai ales calitatea lor, încântând publicul spectator, dar și juriul de specialitate, care a apreciat în mod corespunzător fiecare film, în parte.

Au trimis filme adolescenți din Austria, Belgia, Luxemburg, Macedonia, România, Rusia, Spania și Ucraina, totalizând aproape 60 de proiectecinematografice cu o tematică diversă, ce a demonstrat că tinerii de pretutindeni au o viziune comună asupra existeței, sunt preocupați de aceleași probleme ale societății, cu care și ei se confruntă.

Derulat pe parcursul a trei zile pline, a avut în centru atenției, celebra „probă de film”,ce a dat unicitate în plan european festivalului de la Suceava, fapt remarcat încă de acum doi ani, de însuși președintele în exercițiu al Uniunii Internaționale a Cinematografiei de Amatori (UNICA), Dave Watterson, din Marea Britanie. Constituind așa-numita etapă finală a festivalului, proba de film, a fost una spectaculoasă, prin modul ei de desfășurare, organizatorii propunând o temă mai mult decât incitantă: „Păstoritul în Bucovina”. 

Pentru aceasta, a fost necesară o pregătire minuțioasă înainte de desfășurare, în contextul căreia Centrul cultural Bucovina a avut – ca de obicei – un rol însemnat, asigurând întreaga logistică. Locații precum Mălini, Râșca, Capu Satului sau Munceii Rarăului au constituit subiectul filmelor de concurs din acest an. Participanții concurenți, veniți din alte orașe ale țării s-au bucurat, mai întâi, de frumusețea loculurilor respective, dar și de vremea excelentă pentru filmare, aceasta permițându-le realizarea unor secvențe de o frumusețe, cum numai la munte putem găsi. Bucovina, cu splendorile ei, a știut – și de această dată –  să-și întâmpine oaspeții, așa cum știe ea mai bine, dintotdeauna.

Juriul festivalului din acest an a fost alcătuit din  conf. dr. Radu Olăreanu, de la Universitatea de Arte din Tg-Mureș, președintele juriului, Emilian Ursepreședintele Asociației Naționale a Cinecluburilor din România  de la București, Dumitru Alexe de la firma „Studio Video Art”, București, director de imagine, Relu Tabără, de la TVR Iași, director de imagine  și Nicu Mihali, documentarist, de la București.

Misiunea acestuia nu a fost una ușoară, căci filmele de acasă, nominalizate, puse alături de cele realizate în cadrul probei de film, nu au avut aceeași valoare, uneori cele de acasă fiind mai slab cotate decât cele din concurs, alteori invers. Important a fost ca valoarea celor mai bune să fie evidențiată prin premii corespunzătoare, iar acest lucru a reieșit din clasamentul pe care îl redăm mai jos:

La SECȚIUNEA INTERNAȚIONALĂ, ierarhia a fost următoarea:

PREMIUL I: „THIS IS ME”, Yaiza Suárez, SPANIA

PREMIUL AL II-LEA: „MOM I LOVE YOU„, Oksana Ivanishchenko  și Ivan Maksimenko, UCRAINA

PREMIUL AL IIILEALEGO DER ÜBERFALL, Thomas Speckhofer,  AUSTRIA

Premiul pentru cea mai bună imagine, „LIVERPOOL„, Louise Gron,  LUXEMBURG

Premiul pentru cea mai bună coloană sonoră: „J. HOND CLEANS UP!”, Mara Erang, LUXEMBURG

Premiul pentru regieD’WAISS WOUERECHTFränz Dormans și Ben Allard, LUXEMBURG

Premiul pentru cel mai bun actorGabriela Junquera, în „THIS IS ME”, SPANIA

Premiul pentru cel mai bun scenariu, „CHICK PEACE”, Jugendaustausch SESAM, LUXEMBURG

Premiul pentru originalitate„HIGH ALTITUDE BALOON”, Riechert Julien, LUXEMBURG

Premiul special al juriului, CHITVE CHAMCEHristijan Kochovski, MACEDONIA

În urma jurizării colective s-a decis acordarea Medaliei UNICA filmului „Povestea unui cioban pe nume Vasile” realizat în cadrul etapei finale a festivalului concurs, de către Bogdan Pătrăucean și Gheorghe Cătălin Cioban, de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, din Suceava.

La SECȚIUNEA NAȚIONALĂ, ierarhia a fost următoarea:

·       Spot publicitar cu impact social

o   Premiul I „HUMAN TRAFFIKING „, Irimia Cosmin-Ionuț și  Rusu Cosmin Daniel de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava

o   Premiul al II-lea,  „ANXIETY „, Andrei Viorel Tulumb și Ștefan Amariei de la Colegiul Național „Nicu Gane”, Fălticeni

o   Premiul al III-lea, CH3–CH2-OH,  Popescu Pavel și Constantinescu Gelu-Mihăiță, de la Colegiul Tehnic Media, București

o   Mențiune: „MY FRIEND, OUR PROBLEM!”, Nan Alina Georgiana și Croitoru Edward-Valentin, de la Colegiul Tehnic Media, București

·         Film de scurtmetraj

o    Premiul I „Sezon de vânătoare”, Pavel Podbereschiși Ioan Poșchin de la Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra Neamț

o   Premiul al II-lea, „EQUILIBRUM”, Bogdan Baltaru și Diana Petruța    Biceaga de la „Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava

o   Premiul al III-lea,  „ZECE SECUNDE”Alexandru Negru și Bianca-Ioana Batinaș de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți,

o   Mențiune: „MASKED GRADES”, Ghiță Alexandru Cristian și  Alin Valentin Marin, de la Colegiul Tehnic Media, București

o   Mențiune, „A OPTA PORUNCĂ„, Gheorghe Bogdan-Ștefan și  Enache Andreea, de la Colegiul Tehnic Media, București

o   Premiu special  din partea firmei de transmisiuni TV „Studio Video Art, Bcurești, reprezentată de Ticu Alexe:  „POVESTEA UNUI CIOBAN PE NUME VASILE”Bogdan Pătrăucean și Gheorghe Cătălin Cioban, de la Universitatea „Ștefan cel Mare”din Suceava.

Gala decernării premiilor Video Art 2019 a avut loc, în Audithoriumul „Josef Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde premiile mai sus-menționate au fost acordate celor în drept, evenimentul fiind „pigmentat” cu un spectacol artistic al celor mai talentați elevi ai Colegiului Național „Petru Rareș”.  

Pentru ca acest eveniment să aibă o reușită deplină și-au adus aportul corespunzător, o serie de instituții devenite tradiționale în implicarea organizării: Consiliul Județean, ca principal finanțator, Universitatea „Stefan cel Mare, Suceava, Centrul cultural BucovinaInspectoratul școlar al Județului Suceava. Au contribuit la reușita evenimentului și un număr redus de sponsori, cărora le mulțumim și pe această cale, numele lor putând fi reținute de pe site-ul evenimentului: www.concursulvideoart.ro   

VIDEO ART

În perioada care urmează, membrii clubului Video Art de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava vor duce o campanie de promovare a rezultatelor acestei ediții, din dorința ca munca tinerilor pasionați de film din întreaga Europă să fie cunoscută în cât mai multe locuri, iar exemplul tinerilor cineaști premiați să constituie un imbold pentru participanții la edițiile viitoare.

Prof. Viorel IEREMIE,

Colegiul Național „Petru Rareș”, Suceava,

Președinte Asociația cultural-educativă „Clubul Video ART”

Directorul Festivalului Video ART pentru adolescenți


Intră acum și în grupul de