Pe 13 august toate subunitățile de intervenție din județ vor fi deschise vizitatorilor. ISU Suceava va organiza și campanii de informare


Intră acum și în grupul de

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” organizează marți, 13 august, ziua „Ziua Porților Deschise” la nivelul tuturor subunităților de intervenție din județ.

Evenimentul va avea loc în intervalul orar 9:00-15:00, iar cetățenii vor avea posibilitatea să cunoască personalul și tehnica de intervenție din dotarea pompierilor, misiunile specifice gestionate de salvatori, precum și campaniile de informare derulate la nivel național. Pe timpul vizitelor, cei care ne vor călca pragul vor avea posibilitatea să asiste și la câteva exerciții demonstrative, executate cu tehnica de intervenție.

Tot cu această ocazie, se vor institui puncte mobile de informare preventivă, în zonele cu afluență mare de persoane (Shoping City și Iulius Mall din Suceava), iar la nivelul localităților, prin intermediul Serviciilor Voluntare Pentru Situații de Urgență, se vor disemina materiale specifice informării preventive (afișe, pliante, flyere ș.a.).


Intră acum și în grupul de