Intră acum și în grupul de
ISU Bucovina invită toți doritorii la activitățile legate de sărbătorirea a 171 de ani de la bătălia din Dealul Spirii.
Astfel, vineri, 13 septembrie, începând cu ora 9:00, sediile subunităților de intervenție din județ își vor deschide porțile pentru toți cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de salvator, să cunoască aspecte importante legate de activitățile, rolul şi principalele atribuții ale structurilor de intervenție.
De asemenea, participanții vor avea ocazia să vizualizeze tehnica utilizată de pompierii salvatori în misiunile operative și, totodată, să cunoască măsurile și modul de comportare pe care trebuie să le adopte în cazul producerii diverselor situații de urgență.
Tot vineri, la ora 11:00, va avea loc un ceremonial religios la statuia „Pompierul”, din fața Bisericii Militare din Suceava, se vor ține alocuțiuni, iar la final Detașamentul de onoare va defila prin fața participanților.
Precum am menționat, evenimentele sunt legate de sărbătorirea a 171 de ani de la bătălia din Dealul Spirii.
În acest context, redăm mai jos comunicatul ISU Bucovina:
„La mulți ani, pompierilor români!
Sărbătorim la 13 septembrie Ziua Pompierilor din România, un eveniment prin care, de 171 de ani se perpetuează amintirea eroismului dovedit pe câmpul de luptă de către înaintașii noștri. Povestea pompierilor-eroi începe la 13 septembrie 1848, pe fondul Revoluţiei Paşoptiste, când o oaste turcă pătrunde pe teritoriul românesc cu intenția declarată de a înăbuși Revoluţia. Acesta a fost un moment de referinţă pentru istoria românilor, un reper fundamental în conștiința naţională, prin faptele de armă ale pompierilor, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu.
Eroi fără nume, pompierii militari au participat activ la toate momentele importante ale istoriei moderne a României. Bătălia din Dealul Spirii purtată împotriva trupelor contrarevoluţionare otomane a evidenţiat legătura strânsă între pompieri şi popor. Animaţi de dragostea de ţară, pompierii au dovedit pe timpul încleştării vitejie, curaj și măiestrie în rezolvarea oportună a situaţiilor critice, capacitate de luptă ridicată şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu inamicul.
Acum, ca și atunci, pompierii sunt însuflețiți de aceleași idealuri și valori și poartă mai departe crezul lor, prin profesionalismul şi abnegaţia cu care îşi îndeplinesc misiunile.
Pompierii reprezintă în zilele noastre speranța de salvare pentru cei aflaţi în pericol. Avem un rol esenţial în menţinerea siguranţei publice, în buna gestionare a situaţiilor de urgenţă, dar şi în protejarea mediului înconjurător, chiar dacă, în unele cazuri, plătim acest tribut chiar cu prețul vieții.
Frontul de lucru al pompierilor este mai mult decât o meserie, noi avem o viaţă dedicată vocaţiei de a face bine, de a ajuta şi de a ne pune în slujba celorlalţi.
Vă așteptăm alături de noi, în zi de sărbătoare, cu porțile deschise!”
Intră acum și în grupul de