Biblioteca Bucovinei organizează o conferință despre suceveanul Arnold Daghani, cu prilejul Zilei Memoriei Victimelor Holocaustului din Transnistria


Intră acum și în grupul de

În data de 9 octombrie, la ora 12:00, la Biblioteca Bucovinei va avea loc conferința despre ilustrul sucevean Arnold Daghani, la 110 ani de la naștere, cu prilejul Zilei Memoriei Victimelor Holocaustului din Transnistria de sub regimul Antonescu.

Ziua Memoriei Victimelor Holocaustului din Transnistria de sub regimul Antonescu, 9 octombrie, va fi comemorată la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, în cadrul proiectului de etică și de pedagogie a memoriei inițiat de scriitoarea Angela Furtună (membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași și membră a Pen Club România, afiliat Pen Club Internațional), în urmă cu 15 ani.

Potrivit unui comunicat de presă al bibliotecii, acest proiect a avut drept scop, de la bun început, construirea – prin educație, informare și comunicare publică, prin procedee specifice artei, jurnalismului cultural, bibliotecii, creației, eticii și atitudinii – a conștiinței publice democrate, a responsabilității față de memoria Holocaustului și a Gulagului, ca fiind două din realitățile tragice de uriaș impact, ce fac parte din istoria recentă a lumii, a Europei comune și, deopotrivă, din cea națională recentă. Consecințele acestor istorii încă afectează popoarele contemporane, iar scopul proiectelor educaționale este acela de a preveni repetarea ororilor politice genocidale de acest tip.

În cadrul manifestărilor, scriitoarea și cercetătoarea Angela Furtună va susține o Conferință cu titlul „Arnold Daghani – 110. Holocaust și golgota: de la Mărturisitorul evreu la Mântuitorul creștin”, dedicată unui notabil pictor, scriitor și memorialist originar din Suceava și devenit ulterior o somitate artistică a Occidentului (moare în Marea Britanie). Arnold Daghani este, ca și iluștrii autori bucovineni Norman Manea, Aharon Appelfeld sau Paul Celan, un supraviețuitor al Holocaustului transnistrean de sub regimul antonescian de tristă amintire, dar în plus față de aceștia a lăsat posterității nu numai amintiri și note de factură literară, ci mai ales documente și artefacte vizuale, de un mare impact evocator și testimonial privind ororile lagărelor. Este, acesta, și motivul unei intense persecuții declanșate împotriva sa de-a lungul timpului de către toate mediile politice negaționiste, consecințele fiind acelea de întârziere a receptării operei și a ideilor autorului, precum și de subminare a valorii și a rolului operei sale în marele tezaur românesc și universal.

– Managerul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, dr. Gabriel Cărăbuș, va vorbi despre importanța recuperării memoriei și a dialogului dintre toți actorii din comunitatea democrată, referindu-se și la împlinirea a 100 de ani de la semnarea Tratatului pentru Minorități în cadrul Conferinței de la Paris (1919), România îmbrățișând, astfel, o cale progresistă.

– O expoziție de carte și o prezentare video vor însoți evenimentul, care va avea loc miercuri, 9 octombrie, ora 12, la Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei, mai arată sursa citată.


Intră acum și în grupul de