Intră acum și în grupul de
Prima ediţie a proiectului “Serile Filmului German”, realizat de Bezirk Schwaben, în colaborare cu Departamentul de Germanistică al Universităţii Ştefan cel Mare, se încheie cu una dintre cele mai bune producţii din istoria cinematografiei germane, „Good Bye, Lenin”, în regia lui Wolfgang Becker.
Astfel, sucevenii sunt aşteptaţi luni, 22 iunie, începând cu ora 18.00, la Casa Prieteniei, situată lângă Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, să descopere povestea unei familii marcată de evoluţia istorică a timpului.
Pelicula a obţinut 9 premii germane, a avut peste 6 milioane de spectatori interesaţi şi încântaţi, 5 săptămâni a fost pe locul 1 în topul celor mai bune filme, fiind considerat unul dintre cele mai de succes filme germane ale tuturor timpurilor.
Acţiunea filmului se petrece în luna octombrie a anului 1989, care a fost un moment crucial nu numai pentru Germania de Est, care a scăpat de comunism, ci şi pentru Alex, eroul filmului, care şi-a văzut mama intrând în coma. După opt luni, când femeia îşi revine, Alex se străduieşte să o ferească de şocuri şi, cum ea e o mare admiratoare a lui Lenin, fiul îi ascunde că regimul comunist a fost răsturnat. El transformă apartamentul într-un monument al fostului regim, însă lucrurile devin tot mai complicate pe măsură ce mama îi cere ziare şi vrea să se uite la televizor, ca să vadă ce s-a întâmplat în timpul comei ei.
Această producţie cinematografică reprezintă o combinaţie extraordinară între dragostea şi devotamentul unui fiu faţă de mama sa pe de o parte şi realitatea istorică de cealaltă parte.
Intrarea la film este liberă.
Intră acum și în grupul de