Intră acum și în grupul de
Ziua de joi, 19.12.2019, a fost prilej de activitate culturală la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, care a găzduit timp de câteva ore lansarea cărții „Satul românesc- tindă a Raiului”, volum coordonat de către preotul paroh Constantin Oprea de la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Straja și care a rezultat în urma desfășurării Simpozionului Național „Satul românesc- tindă a Raiului”, organizat la aceeași parohie pe data de 20 mai 2019. Cartea a fost tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și editat de Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Activitatea a început, cum era firesc, prin rostirea unei rugăciuni, urmată de un cuvânt de „Bun venit” celor prezenți la lansare și o trecere în revistă a programului activității, rostite de către coordonatorul volumului, părintele Constantin Oprea.
Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2019 ca fiind An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), precum și An comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești, cartea „Satul românesc- tindă a Raiului”, conține un număr de 11 lucrări de autori diferiți, prezentate în cadrul Simpozionului Național cu același nume, cu tematici referitoare la viața satului, de-a lungul timpului, în general sau la exemple concrete de mediu rural (Straja, Marginea, Brodina).
Prezentarea primei părți a volumului a fost realizată de către prof. Șoflău Elena de la Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul” Straja, care a expus celor prezenți câteva aspecte referitoare la mediul rural și importanța satului românesc în păstrarea, valorificarea și perpetuarea conștiinței naționale, a culturii românești și a credinței ortodoxe.
S-a precizat faptul că această carte poate fi lecturată cu drag de către oricine, indiferent de mediul din care face parte, de statutul social sau de alte diferențe și poate constitui oricând atât o sursă de istorie și un instrument de păstrare și promovare a credinței, tradițiilor, valorilor acestui neam, cât și un mijloc de relaxare și de fructificare a timpului liber într-un mod plăcut și eficient pentru atunci când vrei să citești ceva frumos. Primele șapte lucrări din cuprinsul cărții au tematici referitoare la satul românesc și au fost prezentate pe scurt câteva aspecte din ele pentru a fi stârnit interesul cititorului.
Prima lucrare aparține domnului Casian Balabasciuc care ne poartă în lucrarea sa – Satul românesc între smerenie și mândrie – printr-o serie de practici sătești care se regăsesc subtil în multe dintre proverbele, zicătorile și alte vorbe care circulă, despre sat. Domnul lector univ. dr. Călin-Horia Bârleanu ne prezintă o imagine a vieții rurale explicată și acceptată prin intermediul ludicului și capacitatea oamenilor de a „se juca”, conștient sau inconștient, atât în anumite momente semnificative ale vieții umane, cât și dezvoltând o lume imaginară. Lucrarea este intitulată O formă arhetipală a ludicului tradițional românesc. Următoarea lucrare din volum descrie cu lux de amănunte morile din Țara de Sus precizând istoricul atestării acestora în Moldova, aria de răspândire, modul de funcționare și importanța pe care au avut-o.
Autorul acesteia este domnul muzeograf Aurel Prepeliuc și are ca titlu Instalații de tehnică populară din Țara de Sus – morile. Următoarele patru lucrări redau unele aspecte din viața satului bucovinean cu referire la trei localități diferite: Straja, Brodina și Marginea.
În lucrarea Viața cotidiană a străjenilor în condițiile stăpânirii austriece (1775-1918), doamna prof. Șoflău Elena expune câteva aspecte ale macrocosmosului local și influența pe care stăpânirea austriacă a avut-o mai mult pe plan instituțional și mai puțin pe plan spiritual și valoric al străjenilor. Doamna învățătoare Elisaveta Teleagă completează imaginea comunei cu ilustrarea portului, obiceiurilor și tradițiilor din sat și cu activitatea culturală a Ansamblului de cântece și jocuri populare Străjăncuța, în lucrarea intitulată De „STRAJĂ” cântecului și jocului popular. Domnul consilier cultural Petru-Paul Torac a publicat în această carte lucrarea Satul – tainică fereastră către Rai, în care ne înfățișează aspectele comunității etnice a huțulilor, care s-a integrat populației românești păstrând, însă, un specific aparte. Elevul Bodale Cosmin Florin conturează aspecte monografice ale comunei Marginea, în lucrarea intitulată localitatea Marginea între trecut și prezent.
Prezentare primei părți a volumului a fost încheiată cu citatul lui Octavian Goga care spunea: „Eu cred că mai întâi a fost satul și după aceea au venit dealurile din jur ca să păzească frumusețea acestora”, iar doamna Elisaveta Teleagă a întregit această primă tematică vorbind despre Straja și tot ce oferă acest loc minunat de pe Valea Sucevei, ca o invitație adresată celor prezenți să viziteze acest sat.
A doua parte a volumului cuprinde lucrări ce fac referire la cealaltă tematică declarată pentru anul 2019 și anume, comemorarea patriarhilor Nicodim Munteanu, Iustin Moisescu și a traducătorilor de cărți bisericești. Această parte a fost prezentată celor prezenți de către pr. prof. dr. Ștefan Oprea, de la Seminarul Teologic de la Piatra Neamț, care a făcut o incursiune în viața și activitatea patriarhului vrednic de pomenire, Iustin Moisescu și a Patriarhului Nicodim Munteanu; în aceste sens a vorbit despre complexitatea personalității sale, despre opera scrisă a Mitropolitului, mai apoi Patriarhului Iustin Moisescu și despre toate încercările vremurilor de restriște în care a slujit și a reprezentat Biserica Ortodoxă Română în țară și pe plan internațional.
Un cuvânt de apreciere asupra activității, dar și de felicitare pentru rezultatele muncii depuse de către pr. paroh Constantin Oprea, a adresat și gazda acestui eveniment, pr. prof. dr. Bogdan Cojoleancă, directorul Seminarului Teologic din Suceava, care a declarat că a primit cu bucurie organizarea acestui eveniment în cadrul Seminarului.
În încheiere, un mic grup de colindători din Straja, îmbrăcat în straie naționale, au adus celor prezenți un crâmpei din bucuria pe care o revarsă asupra tuturor Sărbătoarea Nașterii Domnului, prin intermediul colindelor tradiționale românești. Coordonatorul volumului „Satul românesc- tindă a Raiului”, pr. Constantin Oprea, a rostit cuvinte de mulțumire adresate tuturor celor implicați în realizarea acestuia, precum și celor prezenți, apoi a oferit câte un exemplar de carte, cu dedicație, fiecărui participant.
Intră acum și în grupul de