Intră acum și în grupul de
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava anunță intrarea în producție a spectacolului Curând aici va fi pustiu, a cărui premieră va avea loc pe 31 ianuarie 2020, la ora 19:00.
Spectacolul va fi montat pe scena teatrului sucevean de regizorul Daniel Chirilă, unul dintre cei mai dinamici artiști din România. Actor, regizor și dramaturg, Daniel Chirilă este fondator și coordonator al Platformei Culturale Frilensăr, care s-a evidențiat în mediul cultural ca unul dintre cei mai importanți producători teatrali, arată un comunicat de presă al teatrului sucevean.
Absolvent al Universității de Arte „George Enescu” Iași, secția Arta Actorului, promoția 2012, Daniel Chirilă este cel care semnează textul, regia și scenografia spectacolelor trupei Frilensăr din 2013 până în prezent: Frilensăr (2013), Lorenzo± (Gala Hop 2016), Mălăieș în călcăieș (Green Hours 2016), Mioritza (Green Hours, 2016), Înaintea erei noastre (Green Hours, 2017), Consum excesiv (Teatrul Tineretului Piatra Neamț 2018).
Daniel Chirilă semnează dramaturgia spectacolului Ludibrium alături de Andrea Gavriliu, regizor al acestui spectacol montat la Teatrul Tineretului Piatra Neamț. De asemenea, a semnat textele spectacolelor Apa vie, regie Ștefan Lupu (Teatrul Mic București, 2017), Zaraza, regie Răzvan Mazilu (Teatrul Toma Caragiu Ploiești, 2018) și Ziua recunoștinței, regie Horia Suru (Teatrul Toma Caragiu Ploiești, 2019). Din anul 2018 este coordonatorul centrului de scriere dramatică DramAnima, susținut de Teatrul Țăndărică București.
Daniel Chirilă a participat cu spectacolele sale la peste 30 de festivaluri din țară și străinătate, unde a obținut mai multe premii: Premiul pentru cel mai bun spectacol acordat de juriul liceenilor la Festivalul de Teatru Piatra Neamț 2018 cu spectacolul Înaintea erei noastre, Premiul pentru cel mai bun spectacol Gala Hop 2016 cu spectacolul ±Lorenzo, Premiul pentru dramaturgie la Maratonului teatrului independent 2014, Premiu Carpato – danubiano-pontic la FNTI 2014 cu Mălăieș în Călcăieș și Premiul pentru cel mai bun One-man show la Avanscena Onești 2015 cu spectacolul Câinele.
Daniel Chirilă, despre spectacolul Curând aici va fi pustiu:
„România postcomunistă a fost una a plecării, una din care câteva milioane de oameni au plecat pentru o viață mai bună, ceea ce a condus inevitabil la modificări esențiale în cadrul societății noastre, atât la nivel macro, cât și în interiorul familiilor, în tot ceea ce înseamnă relații culturale sau socio-personale. Migrația a devenit treptat un subiect obișnuit, fie că vorbim de mass-media clasică, fie că vorbim despre social media, am ajuns să ne raportăm dual la societatea noastră, cea de aici și cea de acolo. Cea de aici, îmbătrânită și obosită, prinsă în permanență în lupta pentru supraviețuire și schimbare, cea de acolo critică, fără răbdare și obișnuită cu decența nivelului de trai. Trăim într-o societate plină de rupturi care au efecte din cele mai grave în primul rând asupra celor tineri, celor rămași, asupra copiilor ai căror părinți sunt plecați. Rupturi legate de nivelul de trai, rupturi ale sistemului educațional, rupturi culturale, rupturi de ordin psihic, rupturi emoționale. Însă toate acestea sunt naturale și firești, e istorie recentă on-going. “Curând aici va fi pustiu” e un poem documentar despre toate aceste rupturi care frământă zi de zi societatea actuală.”
Fragment din textul Curând aici va fi pustiu:
“Să zbori asemenea unui cocostârc bleg în căutare de căldură, nu pentru tine, nu pentru sinea sinelui tău, ci pentru protecție, pentru speranță… Istoria lumii e plină de plecări, dar istoria mea, istoria celei care s-a născut și a trăit între niște limite extrem de bine trasate, extrem de bine delimitate, limite care te strâng cu toată forța din momentul în care te-ai născut până când te-arunci cu picioarele înaintea porții, istoria mea n-a suferit nicio plecare adevărată. Istoria mea nu s-a desprins de istoria care mi-a fost îngăduită, iar acum e prima dată când simt că pot să mă împotrivesc.”
Regia artistică: Daniel Chirilă
Autor: Daniel Chirilă
Scenografie: Andreea-Diana Nistor
Instalație video: Andrei Cozlac
Light design:Cristian Niculescu
Univers sonor:Ovidiu Cosovanu
Documentare: Ruxandra Pătrașcu Maian
Distribuția: Clara Popadiuc, Delu Lucaci, Cristina Florea, Diana Lazăr, Cătălin Ștefan Mîndru, Alexandru Marin, Bogdan Amurăriței, Cosmin Panaite, Răzvan Bănuț, Horia Butnaru
Premiera spectacolului Curând aici va fi pustiu, în regia lui Daniel Chirilă, va avea loc pe 31 ianuarie 2020, la ora 19:00. Biletele vor fi puse în vânzare începând cu data de 10 ianuarie 2020, la casieria teatrului sau online.
Rezervări bilete: Luni-Vineri-8:00-14:00: telefon 0759 048 677, [email protected]
Eliberări bilete: Luni-Vineri – 13:00-16:00
Vânzări bilete online: www.blt.ro
Preț bilet: 40 lei
Limită de vârstă: +12
Intră acum și în grupul de